Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că a descoperit că există angajați din sistemul de stat cu venituri lunare de 50.000 de lei. În această sumă este inclus atât salariul, cât și sporurile, care reprezintă până la 80%, a spus Turcan la Digi24.

„Sunt și venituri și de 50.000 de lei în mână pe lună. N-aș vrea să zic insituții, pentru că după aia ne trezim cu reacții adverse când încercăm să construim o lege a salarizării”, a spus Raluca Turcan.

Ea a adăugat că este vorba despre „o categorie profesională respectată”.

Ministrul Turcan a spus că sunt și pensii mari în sistemul public, pe bază de contributivitate, ale unor foști angajați de la stat.

„Mulți se uită la pensiile speciale, dar și în sistemul public cea mai mare pensie e de 39.000 de lei.În sistemul de pensii publice, pe baza contributivităţii, 39.000 de lei. Care a lucrat la stat şi care a venit cu salarii din acestea foarte mari. De aceea e important, totuşi, când vorbim de sistemul public, să ne uităm la echitate, să ne uităm la contributivitate şi la motivarea angajaţilor, dar şi la performanţa instituţiilor”, a spus ministrul Muncii Raluca Turcan.

La cât ajunge cea mai mare pensie specială din România. Raluca Turcan a făcut-o publică

Cea mai mare pensie specială din cele 9.500 existente în România se ridică la aproximativ 79.000 de lei, a dezvăluit ministrul muncii, Raluca Turcan.

„În sistemul de pensii publice avem pensiile din sistemul public și pensiile speciale. Foarte multă lume s-a uitat pe pensiile speciale – și acolo, am și dat un exemplu, cea mai mare pensie specială este undeva la nivelul 79.000 de lei. Sunt 9.500 de pensii speciale, cu o medie de aproximativ 9.600, dar vreau să știți că și în sistemul de pensii publice cea mai mare pensie e aproximativ 39.000 de lei”, a adăugat ministrul Muncii Raluca Turcan.

Leave a comment

Lasă un răspuns