Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat luni, în exclusivitate pentru Antena 3, că medicii ATI sunt manipulați de politicieni “iresponsabili” de la PSD și a precizat că nu s-a luat în calcul scăderea salariilor cadrelor medicale.
Raluca Turcan acuză PSD că manipulează medicii ATI
„Din nefericire, medicii ATI sunt manipulați de niște politicieni iresponsabili și aproape criminali. Personaje de genul Gabriela Firea sau Marcel Ciolacu, sau alți iresponsaibili de acest calibru, prin manipularea pe care o fac, aduc atingere securității sistemului de sănătate din România.”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
„Nicio secundă nu a fost luată în calcul scăderea salariilor celor din ATI sau din sistemul de sănătate. Noi vorbim despre aducerea echității pentru cei care au rămas cu salarii mici din iresponsabilitatea PSD-ului, care a spart echipele medicale, lăsând brancardierii, infirmierii, pe salarii foarte mici, de bază, fără sporurile pe care le au și ceilalți”, a spus Raluca Turcan.
„Iresponsabilitatea acestor personaje politice este criminală și mi se pare că medicii ATI ar trebui să iasă public și să spună că nu au nevoie de așa ceva, pentru că în plină pandemie ei trebuie să se concentreze pe sistemul de sănătate și nu pe prostiile debitate de politicieni care nu au ce face.” a mai spus Raluca Turcan.
Raluca Turcan a venit cu metroul la serviciu, în vinerea verde. Ea s-a declarat încântată de experiență și spune că abia așteaptă să vină pe bicicletă.
Acum o săptămână, ministrul mediului a avansat conceptul „Vinerea Verde”, care are ca scop reducerea poluării provocate de transportul cu mașinile personale în marile orașe.
Raluca Turcan a venit cu metroul. A spus când a mers ultima dată: „Să știți că nu e foarte mult timp pentru că fiul meu este destul de trist că atunci când mergea la școală mergea pe jos și nu avea ocazia să meargă cu metroul. Atunci, în afara perioadelor în care mergea la școală, ne propuneam ca în timpul liber să circulăm cu metroul pentru că și lui îi place foarte mult, iar dacă și lui îi place și e și sănătos și bine din punct de vedere al mediului, l-am încurajat”.