Ludovic Orban a declarat că afirmaţiile făcute de fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, legate de numărul deceselor din cauza COVID-19 îi arată că premierul a luat o decizie corectă atunci când a hotărât să îl revoce.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a adăugat că nu există o motivaţie pentru schimbarea premierului şi că o astfel de decizie poate fi luată doar dacă toată coaliţia este de acord.

„Declaraţiile de astăzi ale fostului ministru îmi arată, o dată în plus, că premierul a luat o decizie corectă când a hotărât să propună revocarea sa din funcţie. (…) Nu vreau să comentez nişte declaraţii care sunt făcute la supărare şi care nu au niciun fel de fundament. Arată o dată în plus că au existat temeiuri foarte serioase pentru premier ca să ia această decizie, de a îmbunătăţi lucrurile în domeniul sănătăţii prin schimbarea ministrului”, a spus Ludovic Orban, citat de Digi 24.

Ludovic Orban a afirmat că Vlad Voiculescu a fost demis nu pentru că face parte din alt partid politic, ci pentru că a gestionat slab domeniul Sănătăţii, şi a făcut un apel către partenerii de coaliţie să se concentreze pe guvernare.

„Prim-ministrul are dreptul constituţional, atunci când consideră că un minister nu funcţionează bine, să propună schimbarea ministrului. Asta a făcut domnul prim-ministru Cîţu. A făcut-o nu pentru că e un ministru de la o altă formaţiune politică, ci pentru că era vorba de un ministru care a gestionat slab domeniul pe care l-a condus. Şi nu este vorba despre orice domeniu, ci este vorba despre cel mai important domeniu, ţinând cont de faptul că în România şi nu numai în România, în toată lumea, ne confruntăm cu pandemia de COVID-19”, a spus Ludovic Orban.

Totodată, Ludovic Orban a spus că nu există o motivaţie pentru schimbarea premierului şi că o astfel de decizie poate fi luată doar dacă toată coaliţia este de acord.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *