marți, iunie 16, 2026
22 C
București

Marcel Ciolacu, despre angajarea Vioricăi Dăncilă la BNR: „Îi urez mult succes în noua activitate”

Președintele PSD Marcel Ciolacu i-a transmis, miercuri, „mult succes” Vioricăi Dăncilă, după ce fostul președinte al partidului s-a angajat la Banca Națională a României.

Întrebat despre angajarea Vioricăi Dăncilă pe funcția de consultant în cadrul unui departament care se va ocupa de trecerea la moneda euro, Marcel Ciolacu a răspuns: „Eu doamnei Dancilă îi urez mult succes în noua activitate.”

Viorica Dăncilă va ocupa la Banca Națională a României funcția de consultant pe Strategia de Sustenabilitate și Energie Verde, birou în cadrul unui departament care se va ocupa de trecerea la moneda euro.

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a declarat marți, la Digi24, că Viorica Dăncilă și Ioan Mircea Pașcu, ambii foști europarlamentari, au fost angajați pentru că sunt „oameni care deschid uși în Europa”.

„Înainte de a fi prim ministru, a fost europarlamentar multă vreme. A fost funcționar european. Cunoaște toate căile din Uniunea Europeană. Acolo cunoaște oameni mai ales din zona verde, ecologiști, oameni cu care a stat la masă, cu care a băut cafea, cu care a schimbat vorbe. (…) La Banca Națională, pentru aceste cinci birouri se caută oameni care au uși deschise la Parlamentul European. Ăsta este lucrul cel mai important. Fără uși deschise nu facem nimic pentru țara asta”.

„Instituția asta (BNR – n.r.) nu are o memorie afectivă. Instituția asta are o memorie instituțională. Instituția asta în momentul de față are nevoie de oameni care să deschidă uși. Că au fost simpatici cu noi sau n-au fost, că au criticat Banca Națională sau n-au criticat-o, astea sunt lucruri fără nicio importanță. Important este la această oră ce uși poți să deschizi în Europa”, a spus Vasilescu referitor la Viorica Dăncilă, la Digi 24.

Și Ludovic Orban a fost întrebat marți, la Parlament, ce crede că o recomandă pe Viorica Dăncilă pentru postul de consultant al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Ludovic Orban a răspuns zâmbind că „vocea și talentul”.

Ultimele știri

România a ajuns „pe caiet”. Profesorul Cristian Păun explică cum trebuie făcute „ajustările”

România se confruntă cu o recesiune tehnică, potrivit profesorului...

USR își menține decizia de a nu susține noul guvern Veștea. „Nu mai este loc de orgolii”

Președintele USR, Dominic Fritz, a reacționat la criticile premierului...

Grindeanu, despre nominalizarea lui Adrian Veștea. „E constituțional, întrebați-l pe Băsescu”

PSD nu a luat încă o decizie privind participarea...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine