Clotilde Armand a publicat luni seară facturile achitate către Romprest Service – 13 facturi emise în perioada noiembrie 2020 – mai 2021, în valoare de 23,7 de milioane de lei.

Primarul Armand cere în continuare declararea stării de alertă sanitară în sector și spune că speră că prefectul își va da acordul pentru o astfel de măsură.

„Este vorba despre 13 facturi emise în perioada 16 noiembrie 2020- 25 mai 2021 pentru servicii de colectare, transport și sortare/ tratare/depozitare deșeuri de la popuație și instituțiile publice din subordinea Primăriei Sectorului 1. Valoarea totală a acestora facturi este de 23,7 de milioane de lei”, spune Clotilde Armand.

„Sunt facturi pe care noi le-am achitat de când mi-am preluat mandatul de primar ales al Sectorului 1 și până în prezent. Cine spune altceva este clar că minte. Este pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, când primarul decide publicarea acestor documente, privind plata gunoiului menajer. Nu avem nimic de ascuns, cetățenii trebuie să știe unde se duc banii publici,” a declarat primarul Clotilde Armand, citată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 1.

Clotilde Armand: „Sper că starea de alertă va fi declarată”

Clotilde Armand cere în continuare declararea stării de alertă sanitară în sector și spune că speră că prefectul își va da acordul pentru o astfel de măsură.
„Dacă nu pot să-şi respecte obligaţia trebuie pur şi simplu să renunţe la contract. Eu sper că starea de alertă va fi declarată ca să pot să pregătesc eu alternativa. Eu sunt de acord să plătesc direct facturile sortatorilor, nu prin Rmprest, dar pentru asta trebuie ca operatorul să fie de acord cu cesiunea de creanţe”, a declarat Clotilde Armand, luni seară.
Vineri, primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a cerut Prefecturii Capitalei să fie declarată stare de alertă din cauza situației sanitare, în contextul în care sectorul a început din nou să se umple de gunoaie, pentru că firma Romprest a oprit din nou colectarea acestuia. O eventuală decizie de declarare a stării de alertă poate fi luată de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență, la solicitarea prefectului.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *