luni, octombrie 12, 2026
20.8 C
București

Ana Birchall îl acuză pe Stelian Ion că i-a furat proiectul și se laudă cu el

Ana Birchall, fostul ministru al Justiției, îl acuză, într-un mesaj publicat pe Facebook, pe actualul ministru al Justiției, Stelian Ion, că se laudă cu implementarea unui proiect de lege care „nu-i aparține”. Birchall atrage atenţia că proiectul cu care „se laudă” actualul ministru a fost elaborat de ea şi lăsat în minister încă din anul 2019.

„Tocmai mă pregăteam să îl felicit public pe domnul ministru Stelian Ion că și-a asumat și a promovat un act normativ elaborat de mine în 2019, (un act normativ extrem de important pentru acordarea cetățeniei române care stopa riscul de fraudă în acordarea cetățeniei române prin instituirea obligativității apostilării documentelor și a depunerii cererilor online de exemplu), când observ că Ministrul ZERO iar se laudă cu ce nu-i aparține! Pentru că… e ZERO!”,a spus Ana Birchall.

„Într-o postare în stilu-i caracteristic induce ideea ca el a rezolvat ceva important când, în realitate, proiectul de lege privind modificarea acordării cetățeniei române cu care se laudă este lăsat de mine în minister din toamna anului 2019. Noroc cu memoria instituțională a MJ!”, scrie Ana Birchall.

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, spune că în minister sunt mai multe proiecte importante, pe care Stelian Ion „le ține în sertar”.

„Cum de altfel domnul Stelian Ion a găsit în minister mai multe proiecte importante ale predecesorilor săi și pe care, în loc să le promoveze spre adoptare, le ține în sertar. Obsedat fiind doar de PR personal cu desființarea declarativă și nu faptică a SIIJ, domnul Stelian Ion mai scoate câte un proiect de lege din sertarul în care ține de atâtea luni proiecte de lege găsite deja redactate în MJ. Că deh, dintre cele ale domniei sale, nu prea are ce. De ce?”, spune Ana Birchall.

„Simplu: pentru că nu există! Mă bucur că am scris de ceva vreme și public despre proiectul de lege privind cetățenia română și importanța adoptării lui. Altfel, trolii și postacii cu același punctaj penibil de partid m-ar fi acuzat de atacuri gratuite la adresa ministrului ZERO. Sunteți disperat domnule ministru Zero? Vine scadența? Tot e bine! Pentru că sunteți astfel nevoit să scoateți proiecte găsite de-a gata în minister!””, a mai spus Ana Birchall.

Ultimele știri

Mihai Chirica îl jignește pe Alexandru Muraru. „L-au scăpat din Wuhan”, spune primarul despre liderul PNL Iași

Primarul Iașiului l-a comparat pe liderul PNL Iași cu o „greșeală genetică” scăpată din Wuhan, în plin scandal politic local.

Șefa ANM respinge acuzațiile ministrei Mediului. „Nimeni nu este mai presus de lege”

Șefa ANM, Elena Mateescu, respinge acuzațiile ministrei Mediului privind achiziții ilegale de milioane de lei la instituție.

Diana Șoșoacă spune că s-a simțit „ca în pârnaie” în Parlamentul Germaniei. A susținut și că AfD a dat deja un premier, ceea ce...

Diana Șoșoacă a comparat Parlamentul Germaniei cu o închisoare și a vorbit despre AfD, sancțiuni și mașini chinezești, la Iași.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine