Adrian Streinu Cercel a fost demis. Cine i-a luat locul în comisia anti-COVID-19

Adrian Streinu Cercel a fost demis joi de la conducerea comisiei științifice a cercetării coronaviruslui, prin ordinul Ministerului Sănătății, Nelu Tătaru. Streinu Cercel a făcut declarații șocante, vorbind despre un plan de izolare a bătrânilor de peste 65 de ani, care să fie luați din familii. El a fost aspru criticat atât de președintele Klaus Iohannis, cât și de premierul Orban, care a lăsat o decizie cu privire la acesta în seama ministrului sănătății.

În locul lui Streinu Cercel a fost numită directoarea Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.

Ea este de joi noul preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19.

Iată care este pregătirea profesională, pe scurt, a noului director, potrivit pubicației Știri pe Surse:

  • 2014 DOCTOR IN STIINTE MEDICALE, UMF Carol Davila, Bucucresti
  • 1999 Medic primar epidemiolog
  • 1994, Medic specialist epidemiolog
  • 1991 – 1994 – Medic rezident epidemiolog
  • 1982-1988, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila ”, Buucresti, Facultatea de Medicină Generala titlul acordat – doctor medic

Vicepreşedinte al comisiei anti COVID-19 este epidemiologul Alexandru Rafila.

Din comisie mai fac parte prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Florin Dumitru Mihălţan, dr. Cristina Grasu, Simona Pârvu, conf. dr. Simine Florescu, prof. dr. Victoria Aramă, conf. dr. Daniela Piţigoi, prof. univ. Cirstian Vlădescu, şef lucrări – Musta Virgil Filaret, şef lucrări dr. Silviu Dumitrescu, prof. dr Daniel Coriu.

Membri invitaţi sunt: conf. univ.dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidenţial, asistent univ. dr. Nicolae Dragoş Garofil – secretar de stat, dr. Amalia Şerban, dr. Andreea Moldovan, dr. Casandra Butu.

„Conducerea Ministerului Sănătăţii a decis modificarea Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID 19 prin introducerea mai multor specialişti în boli infecţioase, cardiologie, epidemiologie, hematologie, precum şi înlocuirea prof. dr. Adrian Streinu Cercel din funcţia de preşedinte al acestei comisii”, au transmis joi reprezentanții M.S.

Ultimele știri

Robert Negoiță avertizează PSD să continue reformele lui Bolojan. Altfel, partidul riscă să iasă din Parlament

Robert Negoiță avertizează că PSD riscă să nu mai fie partid parlamentar dacă abandonează reformele lui Bolojan.

Fermierii europeni sunt sufocați de birocrație. Un studiu comandat de Bruxelles cere simplificarea celor 50.000 de reguli din PAC

Un studiu comandat de Comisia Europeană arată că fermierii se confruntă cu peste 50.000 de cerințe birocratice din PAC și propune simplificarea procedurilor.

Cerșetor cu Lexus, prins la Iași. A strâns peste 9.000 de lei în opt ore, de Sfânta Parascheva

Un bărbat care cerea bani la Iași, de Sfânta Parascheva, a fost prins cu 9.147 de lei și un Lexus.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine