Adrian Streinu Cercel a fost pus la punct de către un doctor în științe farmaceutice, după ce a atacat în declarațiile sale suplimentele de plante. Suplimentele alimentare de multe ori fac rău şi duc la „interacţiuni medicamentoase în terapie”, iar această problemă ar trebui dezbătută şi legiferată, a declarat recent preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.
Streinu Cercel nu a știut însă că suplimentele alimentare sunt deja reglementate de lege, fiind supuse notificărilor către autoritățile sanitare, iar efectul lor se bazează pe știință, la fel ca în cazul medicamentelor.
Președintele patronatului Planta Romanică, Anca Daniela Raiciu, doctor în științe farmaceutice ui-a dat lui Streinu-Cercel o lecție de fitoterapie, relatează publicația stiripesurse.ro.
Doctorul în științe farmaceutice i-a explicat cadrul legal al fitoterapiei în România.
„Planta Romanica este o organizație care a căpătat personalitate juridică in septembrie 2002, prin asocierea mai multor firme ce au ca obiect de activitate prelucrarea plantelor medicinale si aromatice sau producerea si distribuția de produse fitoterapeutice moderne.
Prin faptul ca era singura asociație cu reprezentare națională, patronatul PLANTA ROMANICĂ a devenit partener de dialog social, alături de sindicate si Guvern, participând la elaborarea de legi și instrucțiuni care se referă la industria de profil. Relația cu organismele guvernamentale (Ministerul Agriculturii, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Sănătății) a determinat modificarea Codului Fiscal în ceea ce privește taxele pentru alcoolul folosit în preparatele fitoterapeutice. Prin consultarea specialiștilor noștri din domeniu s-a elaborat Ordinul 244/401/2005, privind prelucrarea, procesarea și comercializarea plantelor medicinale și aromatice, precum și la stabilirea listei plantelor periculoase pentru consumul uman. De asemenea, specialiștii din patronat au participat la elaborarea noii legi a plantelor medicinale și aromatice (Legea 239/2010) precum şi a legii suplimentelor alimentare lege recent promulgatã. Reprezentanții patronatului activează la nivelul Ministerului Agriculturii, în „Consiliul pe produs” și în Comitetul Tehnic al Plantelor Medicinale și Aromatice și al Produselor Stupului, organisme create pentru organizarea pieței produselor agricole și agroalimentare și suplimentelor alimentare.
Astăzi, Planta Romanica continuă să fie un sprijin real, de mare importanță pentru toți cei ce își desfășoară activitatea în domeniul cercetării și procesării plantelor medicinale”.
Specialista în fitoterapie a explicat că efectele unui astfel de tratament este neinvaziv.
„Suplimentele alimentare fitoterapeutice au la bază tehnici inovative de înaltă clasă, ce deschid un nou front de luptă cu afecțiunile curente. Fitoterapia se bucură de prestigiu, deoarece și-a dovedit eficacitatea și caracterul blând, neinvaziv.
În ultimele decenii a revenit în forță în preferințele oamenilor, aportul fitoterapiei fiind semnificativ în unele boli cardiovasculare, hepatice, intestinale, metabolice, respiratorii.
S-a demonstrat că suplimentele alimentare sunt surse importante de nutrienți și oferă sprijin puternic în construirea unui stil de viață sănătos, în condițiile în care acesta este un deziderat tot mai greu de atins”, a a explicat doctorul Anca Daniela Raiciu.
Leave a comment