luni, septembrie 21, 2026
22.6 C
București

Streinu-Cercel: „cei care se ocupă de denigrarea vaccinului” „dacă nu tac în momentul de față, ar trebui să își asume morții care devin sursă a acestor informații”

Adrian Streinu-Cercel consideră vaccinul „cât se poate de bun” iar „cei care se ocupă de denigrarea vaccinului” „dacă nu tac în momentul de față, ar trebui să își asume morții care devin sursă a acestor informații”.

Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, crede că vaccinul, o dată ce este autorizat de autoritățile de profil din SUA și Europa nu are cum să nu fie eficient

„Dacă noi nu înţelegem că suntem în pandemie, dacă noi nu înţelegem că pe teritoriul României este o epidemie, dacă noi nu înţelegem că pe teritoriul României se moare din cauza acestui virus, înseamnă că avem o problemă conceptuală majoră. Haideţi să ne deşteptăm în ceasul al şaptelea: să lăsăm specialiştii să vorbească”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, marţi seară, la Antena 3.

El a pledat pentru testarea în masă și susține că alte țări au obținut „rezultate minunate”. Streinu-Cercel, care este și candidat PSD la alegerile parlamentare, a mai afirmat că folosirea anticorpilor monoclonali ar duce la oprirea epidemiei în două săptămâni, iar în şase luni virusul ar „ieşi din circulaţie”, dacă nu ar fi introdus în ţară.

„Dar pentru a nu-l mai introduce în ţară trebuie să venim cu a doua etapă, cu vaccinarea. Aşa că haideţi să terminăm cu prostiile! Vaccinul este cât se poate de bun, este cât se poate de corect, nicio autoritate de EMEA sau Food & Drug Administration nu şi-ar permite să înregistreze un vaccin care nu este eficient şi care nu este şi sigur”, a explicat Adrian Streinu-Cercel.

Până acum, au fost confirmate 430.605 cazuri de persoane infectate COVID-19. Potrivit autorităților, 304.188 de pacienți au fost declarați vindecați.

Un număr de 10.373 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

Ultimele știri

Nicușor Dan propune o piață regională la Carpați. Opt state ar putea forma un bloc economic comun

Nicușor Dan a propus la Summitul Inițiativei Carpatice o piață regională comună pentru opt state de-a lungul Munților Carpați.

Siegfried Mureșan, atac dur la susținătorii lui Georgescu. „Nu-mi cereți să spun că merită să-i plângem de milă”

Siegfried Mureșan spune că nu merită să-i plângem de milă lui Călin Georgescu, după ce acesta a fost ridicat de DIICOT din trafic.

Ilie Bolojan l-a sunat de două ori pe Sorin Grindeanu, în ultimele zile, după desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

Ilie Bolojan l-a sunat de două ori pe Sorin Grindeanu, în contextul negocierilor pentru susținerea guvernului Mureșan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine