Adrian Streinu Cercel, locul doi la Senat pe lista PSD București. Gabriela Firea deschide lista

Adrian Streinu Cercel, directorul Spitalului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, se află pe locul doi la Senat pe lista PSD București, au anunțat Gabriela Firea și Marcel Ciolacu, duminică, într-o conferință de presă.

Lista candidaților PSD București este deschisă de fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea.

„Domnul profesor cred că întrunește toate criteriile pentru a fi parlamentar. Ordinea pe liste este o decizie politică. (…) În ceea ce privește candidatura domnului profesor Cercel, decizia a fost deja luată și discutată”, a spus Marcel Ciolacu, la conferința la care a luat parte și Gabriela Firea, fostul edil al Capitalei.

Lista PSD la Camera Deputaților va fi deschisă de medicul Alexandru Rafila.

În 23 aprilie, doctorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis din funcția de președinte al Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19, după ce în presă a apărut un plan propus de el care prevedea izolarea timp de mai multe săptămâni a persoanelor vârstnice.

Adrian Streinu Cercel, locul doi la Senat pe lista PSD București

Medicul Adrian Streinu-Cercel a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că specialişti trebuie să fie nu numai la nivelul spitalelor, ci şi acolo unde se fac legile care se vor aplica la nivelul unităţilor spitaliceşti.

„Am acceptat invitaţia de a participa în Senat la activitatea pe probleme de politici de sănătate. Specialişti trebuie să fie nu numai la nivelul spitalelor, ci şi acolo unde se fac legile care se vor aplica la nivelul unităţilor spitaliceşti. Va trebui să recreionăm sistemul sanitar romanesc, dar de la nivelul institutului nu pot face acest lucru, însă de la nivelul Parlamentului sunt convins că pot face acest lucru”, a spus Streinu-Cercel.

Întrebat de un reporter dacă va demisiona, Streinu – Cercel a precizat că nu consideră normal să demisioneze acum, pentru că sunt pacienţi care au nevoie de el, dar dacă va fi ales, va demisiona.

„Nu consider că e normal să demisionez pentru că la Matei Balş sunt pacienţi internaţi care au nevoie de suportul meu ca specialist”, a declarat medicul, adăugând că va părăsi funcţia din spital când va deveni membru al Parlamentulu

În luna august, fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, a acordat, diplome de „Cetățean de Onoare al Capitalei” unui număr de 30 de medici, printre care și profesorului Streinu Cercel.

„Eroii zilelor noastre nu mai pleacă la bătalii, însă luptă cu toate forțele pentru salvarea vieților oamenilor. Eroii zilelor noastre poartă halate albe și lucrează ore lungi într-o cursă contracronometru pentru a ne îngriji pe noi, semenii lor”, declara Gabriela Firea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *