Aglomerație pe Aeroportul Otopeni, Sute de oameni s-au înghesuit la check-in și îmbarcare. Explicațiile autorităților

Aglomerație pe Aeroportul Otopeni, vineri dimineața. Au fost mii de oameni înghesuiți, fără să respecte regulile de distanțare, pentru a prinde curse către destinațiile planificate. Este perioada concediilor și tot mai mulți oameni au ales destinații precum Italia, Grecia și Spania.

Din punct de vedere epidemiologic, Grecia se află pe lista galbenă. Iar pe lista roșie se află Spania, Cipru, Marea Britanie Portugalia, Olanda și Malta, unde numărul cazurilor de COVID este în creștere.

Aglomerație pe Aeroportul Otopeni. „Traficul a crescut în ultima perioadă, dar se situează abia la 60%-70% din ce aveam acum doi ani. (…) Faptul că se înregistrează aceste aglomerări nu este generat de infrastructura sau de serviciile furnizate de Compania de Aeroporturi București, ci de cerințele autorităților din țară, dar în special din străinătate, cu privire la verificarea documentelor medicale.

Pe cele mai multe destinații nu se mai poate face check-in de acasă și să mergi cu cartea de îmbarcare direct la controlul de securitate, ci trebuie ca toți pasagerii să se prezinte la ghișeul de check-in.

Asta înseamnă un timp de așteptare mult mai mare, timpul de așteptare crește semnificativ și la orele de vârf, iar ziua de vineri este cea mai aglomerată din săptămână.

La orele dimineții, în special, se produce această aglomerație, generală în special de faptul că aceste curse se suprapun pe cerințe suplimentare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Companiei Aeroporturi București, pentru B1 TV.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat, joi, Lista statelor cu risc epidemiologic. Astfel, destinații preferate de români au fost incluse pe lista roșie sau galbenă.

Spania, Italia și Portugalia se află pe lista roșie. Restricțiile de călătorie se aplică la revenirea în țară, când românii trebuie să stea în carantină dacă nu au un certificat de vaccinare anti-COVID.

În cazul în care turiștii revin din zona galbenă, precum Grecia, trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19, dovada trecerii prin boală sau certificatul de vaccinare, pentru a nu mai sta în carantină.

În cazul țărilor care se află pe lista verde, la revenirea în România, din vacanță, nu se aplica restricții de călătorie.

Lista statelor cu risc epidemiologic

Potrivit noii actualizări din data de 22 iulie, în zona Roșie se află următoarele state:

Insulele Virgine Britanice, Jersey, Cipru, Seychelles, Fiji, Mongolia, Tunisia, Marea Britanie, Cuba, Gibraltar, Olanda, Namibia, Botswana, Spania, Columbia, Kuweit, Georgia, Andorra, Argentina, Malaysia, Libia , Portugalia, Africa de Sud, Malta, Costa Rica, Insula Man, Panama, Iran, Suriname, Kazahstan, Irak, Insulele Feroe, Brazilia, Nepal, India.

În zona galbenă sunt incluse:

Grecia, Kârgâzstan, Luxemburg, Maldive, Curaçao, Monaco, Federația Rusă, Oman, Emiratele Arabe Unite, Insulele Virgine ale Statelor Unite, Indonezia, Paraguay, Irlanda, Zimbabwe, Trinidad si Tobago, Danemarca, Thailanda, Guatemala, Bahamas, Uruguay, Eswatini.

Ultimele știri

România are 60,2 miliarde de euro pe masă, dar riscă să nu poată folosi toți banii. Avertisment privind viitorul mecanism de finanțare

Curtea de Apel București nu a reușit să dea un verdict în cazul lui Călin Georgescu, din cauza divergenței dintre judecători.

Luca Niculescu cere mai multă prezență militară americană. L-a primit pe ambasadorul SUA la prima sa întâlnire externă

Premierul Luca Niculescu i-a cerut ambasadorului SUA, Darryl Nirenberg, o prezență militară americană consolidată în România.

ANAF nu a recuperat banii de la Klaus Iohannis. Șeful Fiscului promite că va merge până la capăt

ANAF nu a reușit să recupereze aproape 4,7 milioane de lei de la Klaus Iohannis. Dosarul se judecă acum la Tribunalul Hunedoara.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine