Al doilea val de îmbolnăviri cu coronavirus poate fi chiar mai mare decât primul. Explicațiile unui medic român stabilit în Franța
Al doilea val de îmbolnăviri cu coronavirus poate fi chiar mai mare decât primul. Explicațiile unui medic român stabilit în Franța

Un al doilea val de îmbolnăviri este foarte probabil în cazul pandemiei de coronavirus, ssusține medicul Radu Lupescu, care este stabilit la Strasbourg. El a explicat pericolul uriaș generat de o relaxare a măsurilor de distanțare socială care a putea duce la un număr incontrolabil de îmbolnăviri, atât în Franța cât și în România.

Medicul Radu Lupescu a exemplificat cu situația cu care se confruntă, și anume în Franța, aflată în acest moment pe „platoul” epidemiei- zona din grafic ca număr de îmbolnăviri constant. În Franța, vârful epidemiei a fost atins pe 28 martie și de atunci există o scădere ușoară.

„Dar păstrăm deschise toate serviciile de reanimare pentru că nimic nu ne poate asigura cu certitudine că nu va veni un al doilea val, poate chiar mai mare”, a explicat Radu Lupescu, potrivit Hotnews.

Radu Lupescu este medic specializat în anestezie și terapie intensivă și președintele Asociației medicilor din clinica Rhéna de la Strasbourg, una dintre cele mai moderne clinici din Franța, fiind implicat în organizarea clinicii pentru a face față actualei pandemii de coronavirus.

Măsurile care pot împiedica al doilea val de îmbolnăviri “poate chiar mai mare” decât primul:

  • Tendința oamenilor de a nu mai respecta distanțarea socială, mai ales cu ocazia sărbătorilor. Durata măsurilor de izolare socială este importantă: dacă ne uităm la datele publicate despre epidemia de gripă spaniolă în diferite orașe americane, vedem că durata de izolare insuficientă poate fi dramatică, cu un al doilea val de morți.
  • Imunitatea naturală. Pentru ca această epidemie să se oprească ar trebui ca în jur de 60% din populație să fie imunizată. Din păcate, după primul val de teste serologice vedem că mai puțin de 10% din populația regiunii in care trăiesc eu este imunizată. Deocamdată au fost făcute putine teste, dar informații (neconfirmate) date de un laborator din Lombardia susțin că, în acea regiune foarte grav afectată de epidemie, ar fi doar 15% testați pozitiv cu testul serologic. Dacă aceste date se confirmă, ar înseamna că suntem departe de numărul de oameni care ar trebui să fi fost in contact cu virusul pentru a opri epidemia. Asta mai înseamnă că fără vaccin sau tratament adecvat, imunitatea naturală va fi atinsă cu prețul unui număr important de morți.
  • Apariția unui tratament și a unui vaccin. Dacă un vaccin nu este așteptat înainte de mai multe luni, totuşi, numărul mare al pacienților tratați poate să ne dea destul de rapid indicații asupra unui tratament eficace.

Radu Lupescu explică și ce lecții putem trage din ceea ce s-a întâmplat în acest (prim) val.

„În primul rând că țările care au detectat rapid și mult și au reacționat rapid cu măsuri de izolare socială (și în care s-a respectat) au mai puține cazuri. Țările care s-au bazat pe atingerea unei imunității naturale au o mortalitate ridicată”, este concluzia medicului.

Leave a comment

Lasă un răspuns Anulează răspunsul