Alegerile nu vor fi amânate din cauza epidemiei de coronavirus, crede ministrul sănătății. Nelu Tătaru consideră că o asemenea decizie nu este necesară în acest moment și se așteaptă la 1.000 de noi cazuri zilnice, dar apoi la o reducere a acestora. Alegerile, dar și noul an școlar, se vor desfășura după reguli stricte a explicat ministrul.
Dacă alegerile pot fi organizate pe mai multe zone, nu se impune amânarea lor, iar aceeași decizie se aplică și începerii anului școlar. Cu privire la revenirea elevilor în bănci, Nelu Tătaru a spus că se poate combina învățământul clasic cu cel online, astfel ca prin rotație la școală să fie o treime din elevi, iar restul să învețe de acasă.
Toate aceste decizii depind însă foarte mult de contextul epidemiologic a spus Nelu Tătaru la Digi24. ”În acest moment, nu văd un motiv să nu putem organiza alegerile şi, ce e mai important, să nu înceapă un an şcolar, dar va începe cu anumite precauţii, iar alegerile se vor desfăşura cu animite precauţii, într-un context pandemic cu o transmitre comunitară”, a declarat, luni, ministrul sănătății.
”În două-trei săptămâni ne aşteptăm să vedem o coborâre a acestei pante”, a afirmat ministrul Sănătăţii despre număru îngrijorător de infectări cu COVID-19.
Întrebat ce scenariu se are în vedere dacă vom avea peste o mie de cazuri zilnic în septembrie, Tătaru a afirmat: ”Vor fi doar o treime dintre elevi care merg, celelalte două treimi sunt acasă, online, şi se vor roti aceste două treimi. În ceea ce priveşte alegerile, să fie mai multe zile, ca să putem pe zile să avem un aflux de populaţie”.
Alegerile nu vor fi amânate. Ministrul Sănătăţii a precizat că se are în vedere prelungirea scrutinului pe două zile sau, în zonele cu focare, chiar decalarea alegerilor cu o săptămână.
„Dar, în acest moment, avem scenariul ca pe 27 septembrie să se desfăşoare cu precauţii şi respectarea distanţării fizice, alegerile locale”, a mai declarat Nelu Tătaru, precizând că totul va depinde de evoluţia pandemiei.