Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, va fi cercetat în arest la domiciliu, nu în arest preventiv, în dosarul de viol și agresiune sexuală în care este acuzat de șapte studente.
Decizia definitivă a fost luată marți de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au admis contestația inculpatului. Măsura arestului la domiciliu este valabilă 19 zile, între 3 și 21 noiembrie 2026.
Completul de la instanța supremă a anulat mandatul de arestare preventivă emis de Curtea de Apel Iași pe numele lui Alexandru Toader. În locul acestuia, magistrații ICCJ au dispus arest la domiciliu pentru 19 zile, până pe 21 noiembrie 2026.
Apărătorii bărbatului cercetat ceruseră judecătorilor fie cercetarea în stare de libertate, fără nicio măsură preventivă, fie, dacă instanța consideră totuși necesară o constrângere, aplicarea unei măsuri mai blânde decât arestul preventiv. După deliberare, completul a admis parțial cererea.
„Admite contestaţia formulată de inculpatul Toader Ionuţ Alexandru împotriva încheierii penale nr. 1/JDL din data de 24 octombrie 2026, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/45/2026. Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând: Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în dosarul penal nr. 15504/261/P/2025, privind pe inculpatul Toader Ionuţ Alexandru”, se arată în minuta deciziei ICCJ, pronunțată în cameră de consiliu pe 3 noiembrie 2026.
Potrivit aceleiași minute, instanța a înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu în baza articolului 204 alineatul 12 din Codul de procedură penală, pe perioada 3-21 noiembrie 2026 inclusiv. Inculpatului i s-a interzis să părăsească locuința fără acordul organului judiciar și i s-a impus să se prezinte ori de câte ori este chemat de anchetatori sau de instanță. Toader are și obligația de a nu comunica cu persoanele vătămate și cu martorii din cauză. Instanța a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor, arestul la domiciliu poate fi transformat din nou în arest preventiv sau se poate reține infracțiunea de evadare. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar decizia este definitivă.
Reacția tatălui și poziția apărării
Tudorel Toader a asistat la ședința de judecată, dar a evitat să comenteze gravitatea acuzațiilor aduse fiului său. Fostul ministru al Justiției a spus doar că „justiția nu se face la televizor” și a refuzat orice altă declarație.
Avocații lui Alexandru Toader au susținut că anchetatorii ieșeni nu ar deține probe concrete, ci doar declarațiile studentelor, care, în opinia apărării, nu ar fi confirmate de alte probe. Aceștia nu au menționat însă că la dosar există și expertize psihologice ale studentelor presupus agresate, precum și declarații ale altor martori care susțin spusele presupuselor victime.
Șapte presupuse victime în dosar
Alexandru Toader, căsătorit și tată a doi copii, este cercetat pentru fapte presupuse față de șapte studente. Dosarul a pornit inițial de la o anchetă jurnalistică locală care semnala existența a doar două presupuse victime.
Potrivit datelor din dosar, Toader i-ar fi cerut uneia dintre presupusele victime, afectată de emoții puternice, să se „apropie” de el pentru a scăpa de trac, apropiere sugerată prin discuții personale pe Snapchat și prin întâlniri directe. Folosind această metodă, bărbatul ar fi ajuns să întrețină raport sexual cu studenta de două ori într-o săptămână, la cabinetul său notarial. Tânăra le-a povestit anchetatorilor în detaliu cum a fost abordată, motivul pentru care ar fi fost vizată de „domnul profesor” și de ce nu a reușit să blocheze actul sexual. După cele două episoade, aceasta ar fi cedat și a renunțat la facultate.
Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Iași, care a emis inițial mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile, a reținut în dosar următoarea descriere a faptelor: „Faptele inculpatului Toader lonuț Alexandru care, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut cu persoana vătămată, prin constrângerea acesteia, un raport sexual și un act sexual oral la 8 noiembrie 2022, la biroul notarial, și un raport sexual la 15 noiembrie 2022, în biroul de la facultate, în perioada în care persoana vătămată se afla în educarea sa, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, cu două acte materiale”.
Cum ar fi acționat presupusul autor
Potrivit anchetatorilor, constrângerea ar fi rezultat din combinarea presiunii asupra situației universitare a studentei cu impunerea fizică a actelor sexuale. La primul episod, profesorul ar fi chemat-o seara într-un spațiu gol, după ce apropierea fusese inițiată pe fondul dificultăților ei la materie. La al doilea episod, legătura dintre presiunea academică și actul sexual ar fi fost directă: Toader ar fi chemat-o în birou imediat după un test, înainte de a-i comunica rezultatul, și i-ar fi reproșat că nu învățase suficient.
Documentele din dosar arată parcursul studentei la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a început cursurile în 2021, atrasă de o carieră juridică încă din copilărie. Materia Drept civil, partea generală, i s-a părut dificilă, iar la evaluările orale manifesta o anxietate vizibilă, cu voce tremurată. Colege și prietene audiate în cauză au descris-o drept inteligentă, dar emotivă și preocupată să nu nemulțumească pe cei din jur. La finalul primului an a promovat examenul, dar, din lipsă de prezențe la seminar, a fost nevoită să refacă activitatea didactică în anul universitar 2022-2023, alături de o grupă din anul I.
O martoră din noua grupă a confirmat că studenta a cerut, pe Messenger, informații despre orarul seminarului de Drept civil pe 28 septembrie 2022, precizând că reface materia, iar ulterior a cerut aceleiași persoane notițele de la un seminar la care lipsise. Potrivit anchetatorilor, aceste demersuri arată interesul real al studentei pentru promovarea refacerii.
Discuția de după seminar și solicitarea contului de Instagram
Toader era titularul disciplinei și participa direct la evaluarea studenților. Mai multe martore l-au descris drept un profesor exigent, sobru și autoritar, care ținea cont la notare atât de testul parțial, cât și de activitatea din seminare. Una dintre colege a confirmat că studenta stătea de regulă în ultimul rând și era solicitată nominal de profesor, fără să poată preciza însă dacă aceasta se simțea intimidată.
Cu trei-patru zile înainte de 8 noiembrie 2022, la finalul unui seminar din amfiteatrul P10, Toader i-ar fi cerut studentei, de față cu ceilalți, să rămână în sală. După plecarea colegilor, s-ar fi apropiat de ea și ar fi întrebat-o de ce reface materia și de ce îi tremură vocea. Studenta i-a explicat că ajunsese în refacere din cauza absențelor, nu din lipsă de promovare, și i-a spus, nereal, că urmează terapie pentru problemele cu vorbitul în public, pentru a evita continuarea discuției.
Potrivit dosarului, profesorul i-ar fi răspuns că astfel de probleme nu se rezolvă prin terapie „la vârsta ei”, ci „altfel”, însoțind afirmația de o mimică pe care studenta a interpretat-o ca având conotație sexuală, deși nu a existat o solicitare explicită. Toader ar fi întrebat-o apoi dacă folosește Snapchat și, primind un răspuns negativ, i-ar fi cerut contul de Instagram, spunându-i că o relație mai apropiată ar reduce emoțiile la cursurile sale. În aceeași seară, studenta a povestit discuția colegei cu care locuia, iar cele două au legat solicitarea de zvonurile care circulau despre conduita profesorului, ajungând să ia în calcul posibilitatea unor favoruri sexuale cerute de acesta.
Episodul de la biroul notarial
Potrivit anchetei, Toader a început ulterior să îi trimită studentei mesaje pe Instagram, uneori dimineața devreme, despre situația ei la facultate sau despre programul său zilnic. Studenta răspundea pentru a nu părea că respinge apropierea, iar conversațiile erau șterse din teama ca profesorul să nu afle că erau arătate altor persoane. O martoră a confirmat că a văzut capturi de ecran din aceste discuții, inclusiv o fotografie cu un croissant și o cafea trimisă dimineața de profesor.
Pe 8 noiembrie 2022 seara, Toader i-ar fi transmis studentei să vină la biroul său notarial, fără să îi explice un motiv concret. Aceasta și-a anunțat colega înainte de a pleca, iar cele două au discutat varianta refuzului, dar s-au temut de consecințe asupra refacerii materiei. La sosire, în jurul orelor 18:00-19:00, sediul era aproape complet neiluminat, cu excepția camerei în care a fost condusă, unde se aflau deja două pahare. Discuția a pornit despre facultate, călătorii și trofee de vânătoare expuse pe pereți, iar profesorul i-ar fi povestit o fantezie sexuală legată de un raport sexual pe acoperișul unei clădiri, îmbrăcat în robă de avocat. I-ar fi oferit un pahar cu rom, iar studenta a precizat că băutura nu i-a afectat capacitatea de percepție. Pe parcurs, profesorul s-ar fi apropiat progresiv, spunându-i că, fiind deja „prieteni”, nu mai are motive de emoție. Studenta a descris acel moment ca fiind prezentă fizic, dar „cu mintea în altă parte”, așteptând doar ca întâlnirea să ia sfârșit.
