Senatoarea USR Anca Dragu a criticat cheltuielile mari pe care le face președintele Klaus Iohannis pentru deplasările sale externe.
„Mai apare o întrebare, de ce președintele a continuat acest obicei? Când a văzut că toată lumea se lamentează, că toată lumea suferă, că toată lumea strânge cureaua și mai ales că, în general, omologii dumnealui nu mai fac asemenea gesturi de lux, de trai in lux. Adică președinții, oamenii cu răspundere într-un stat au început să fie mult mai empatici cu oamenii, au această presiune, e normal. Totuși, cineva eu cred că nu îi dă sfatul corect președintelui”, a declarat Dragu într-o emisiune B1TV.
„Noi am depus inițiativă să fie transparente. De asemenea, vrem să vedem toate cheltuielile, pentru că e banul public, trebuie să ai acces la aceste informații. Desigur, întotdeauna ați văzut președintele și președinția secretizează informațiile acestea”, a adăugat ea.
Dragu a cerut ca publicul să aibă acces la informații despre agenda discuțiilor pe care le are președintele Iohannis în străinătate, precum și despre rezultatele acestora.
„Ar trebui să știm agenda de discuții și apoi ce s-a întâmplat la acele discuții și un follow up continuu, ‘uitați, am discutat investiții cu bilaterale, cu nu știu ce țară, uitați în ce fază suntem’, adică puțină responsabilitate, că nu e de ajuns să te plimbi, așa. Că de plimbat, uite, se poate plimba tot românul, nu trebuie să te cheme într-un anumit fel”, a afirmat Dragu.
Victor Ilie, despre deplasările scumpe ale președintelui Iohannis:
Deputatul USR Victor Ilie a criticat, la rândul său, deplasările scumpe ale președintelui Iohannis.
Potrivit lui Victor Ilie, în cele două mandate la Cotroceni, Klaus Iohannis nu a livrat nimic pentru români în ceea ce privește politica externă:
„E o lipsă de respect această secretizare. Pe de altă parte costurile pot fi estimate. Sunt uriașe. Al doilea sau al treilea motiv pentru care a fost votat Iohannis este că este un președinte care arată bine la nivel extern. Dar acest arătat bine trebuie să aibă niște consecințe pragmatice pentru români.
Adică eu fac politică externă, mă duc acolo și vreau să par un om important ca după aceea să aduc niște chestii livrabile pentru cetățenii români. Dau câteva exemple despre ce ar fi putut să însemne aceste livrabile: de exemplu să obținem intrarea în Schengen și să negocieze domnul Iohannis cu vorbitorii aceleași limbi materne, cei din Austria, să negocieze intrarea în Schengen. Nu s-a putut. Sau să aducă un proiect mare de investiții pe energie, în România.
Nu a livrat nici acest lucru, nu avem nici reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, nu avem o conductă de gaz care să ne facă un actor și mai important pe piața de energie. Dacă le-ar fi reușit și eu aș fi zis, ok, a cheltuit foarte mulți bani dar măcar a livrat ceva. El merge acum în Africa. Ce poate să obțină diplomatic de acolo? ”
Leave a comment