luni, august 3, 2026
32.7 C
București

Anna Ungureanu, dirijoarea Corului Madrigal: „Intenția mea este să ajut oamenii să intre în rezonanță cu propria lor sensibilitate”

Anna Ungureanu a început ca violonistă, apoi a devenit dirijoarea Corului Madrigal, după o întâlnire providențială cu maestrul Marin Constantin.

„Dansul și cântul au fost prezente în familia mea dintotdeauna. Așa cum am învățat bunele maniere, am experimentat și muzica în mod natural”, spune Anna Ungureanu.

Artista recunoaște că talentul este o moștenire de familie. „Mama este o voce puternică, veselă de mezzosoprană, iar tata a fost un bariton cald și un saxofonist foarte sensibil”, explică , dirijoarea Corului Madrigal.

Anna Ungureanu a început ca violonistă. „A fost o decizie în familie să urmez acest instrument. La șase ani am intrat în prima zi pe poarta școlii cu o cutie de vioară. Dacă ați fi văzut de câte ori mi-a servit și ca sanie… Școala de muzică adaugă multe materii din sfera profesională la programa normală. Îmi ocupa mult timp studiul instrumentului, minimum două ore pe zi, însă îmi amintesc că jocurile de echipă din fața blocului, construirea strategiilor, mișcarea în aer liber și râsetele au fost importante la acea vârstă”.

Când și-a început cariera și cum a ajuns Anna Ungureanu dirijoarea Corului Madrigal citiți în interviul acordat publicației www.alistmagazine.ro.

Ultimele știri

Deputații PSD și USR se contrazic pe tema averilor. Amendamentul PSD, susținut de toate partidele

Deputații PSD și USR s-au confruntat pe tema desecretizării...

Emil Boc, lecții de viață din grădină. Primarul Clujului, tablou cu roșii

Primarul Clujului, Emil Boc, a împărtășit experiența sa agricolă...

Nicușor Dan anunță un acord pentru adoptarea euro. Cum se situează România față de acest obiectiv

Președintele Nicușor Dan a declarat că există un acord...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine