Datoria externă a României a crescut substanțial, ajungând la un nivel record, potrivit datelor făcute publice de către Banca Națională a României.

Datoria externă totală a României a ajuns la cifra de 131 de miliarde de euro, iar numai în perioada ianuarie-iulie 2021 a crescut cu 6,058 miliarde de euro, arată datele BNR

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primele şapte luni ale anului un deficit de 9,057 miliarde de euro, și el în creștere față de același interval al anului precedent, potrivit băncii centrale.

Datoria externă pe termen lung însuma 95,931 miliarde de euro la 31 iulie 2021 (72,7% din total). Datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 36,054 miliarde de euro (27,3% din total), arată BNR, citată de B1TV.

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primele şapte luni din 2021 un deficit de 9,057 miliarde de euro, în creştere cu 69,29% faţă de cel raportat în aceeași perioadă din 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie a fost de 84,8%, comparativ cu 90,7%, cât era la 31 decembrie 2020.

În 1989, România a fost singura țară din lume care și-a plătit integral datoria externă, cu prețul unor sacrificii uriașe impuse de dictatorul Nicolae Ceaușescu poporului: rationalizarea alimentelor, a utilităților și îngrădirea totală a libertății de exprimare.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *