IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, despre demisii în azilele groazei

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a intervenit în recentul scandal al abuzurilor din azilele și centrele pentru persoane cu dizabilități, susținând că Marius Budăi, ministrul Muncii, și Florentin Pandele, primarul din Voluntari, nu ar trebui să-și dea demisia, așa cum cer reprezentanți ai societății civile.

Arhiepiscopul Teodosie subliniază importanța distincției dintre vinovații care s-au bătut joc de bătrâni și persoanele care apar la televizor în contextul acestui scandal. IPS Teodosie a amintit implicarea Bisericii în problemele sociale și sprijinul acordat în astfel de situații, transmite B1TV.

Monștrii sunt aceia care și-au bătut joc de bătrâni, nu cei care apar la televizor. Depinde despre cine este vorba. Vreau să mă abțin și să nu comentez despre declarațiile lui Bănescu. Mi-a fost student, l-am cunoscut altfel, dar s-a schimbat mult, e greu de înțeles.

Biserica este parte implicată în cazurile sociale și s-au făcut și în timpul restricțiilor multe jertfe, mulți oameni au fost ajutați. Noi avem, spre exemplul, sute de oameni asistați. Mergem și la azile de bătrâni de stat și suntem foarte aproape de ei acolo, ne așteaptă.

În zilele de sărbătoare nu lipsesc de la orfelinate. Avem și copii și mame, avem grijă ca de copiii noștri. Și statul ajută. Sigur că noi susținem toate aceste așezăminte de stat, cele despre care s-a discutat zilele acestea sunt cu totul surprinzătoare.

Niște oameni care nu au credință, nu au umanism, nu își pot respecta și iubi semenii. E cea mai jalnică surpriză pe care am putut-o cunoaște, dar nu putem să punem pe seama unora care nu au știu despre aceasta să îi jignim sau să le atribuim niște fapte pe care nu le-au făcut”, a spus ÎPS Teodosie.

În opinia ÎPS Teodosie, este necesar să se înțeleagă că nu se poate generaliza și atribui anumite acțiuni celor care nu le-au făcut. El apreciază că Florentin Pandele nu ar trebui să își dea demisia, având în vedere responsabilitățile subordonatelor sale.

Nici Marius Budăi nu ar trebui să-și dea demisia, spune Teodosie, în contextul scandalului azilelor groazei. IPS Teodosie subliniază că este important să se evalueze situația în mod corect și să se ia măsuri în consecință.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *