AUR este singurul partid aflat în creștere, iar un sondaj INSCOP arată că se apropie de 20% din preferințele electoratului. De cealaltă parte, PNL este în scădere, iar PSD scade și el, dar nu suficient de mult încât să-și piardă prima poziție în clasament.
Un sondaj realizat în februarie de INSCOP Research, la comanda Partidului Verde, arată că PNL își continuă scăderea în preferințele electoratului, în timp ce AUR îi suflă în ceafă și se apropie de pragul de 20%. Și USR scade, în timp ce PSD, chiar dacă tot pe un trend descendent, păstrează prima poziție, arată B1TV.
Acestea sunt scorurile în clasamentul opțiunilor de vot bazat pe răspunsurile a 68% din totalul eșantionului, respectiv a românilor care au exprimat o opțiune de vot, indiferent dac sunt siguri sau nu ca se vor prezenta la urne:
PSD – 30,4% (scădere față de ianuarie, când avea 31,7%)
PNL – 21,6% (scădere față de 22,3%)
AUR – 19,1% (creștere față de 18,2%)
USR – 10,9% (scădere față de 11,2%)
Practic, toate aceste partide scad, cu excepția AUR.
Potrivit aceluiași sondaj, restul partidelor mai cunoscute nu prind pragul electoral: UDMR (4,3%), Pro România (3%), PMP (2,9%), Partidul Verde (2,7%), PER (1,6%), SOS România (0,9%), Forța Dreptei (0,7%), REPER (0,1%). 0,3% au spus că ar vota un independent și 1,5% pe altcineva.
Sondajul a fost realizat în perioada 1 – 13 februarie. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice) de la 1000 de persoane cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3.1 %, la un grad de încredere de 95%.