miercuri, septembrie 30, 2026
18.5 C
București

AUR vrea să inițieze suspendarea președintelui Klaus Iohannis: „Dacă nu va iniția PSD, vom iniția noi”

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), formațiunea nou intrată în Parlament, anunță că va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

George Simion se declară revoltat de intenția lui Klaus Iohannis de a-și numi propriul guvern, după ce a pierdut alegerile.

„Mă uit către PSD și nu înțeleg de ce nu inițiază suspendarea președintelui. Dacă nu inițiază PSD-ul, o vom iniția noi.

Un președinte trebuie să fie un mediator, nu trebuie să fie un competitor electoral. Dacă am fi fost prima sau a doua forță politică în România, cu siguranță am fi cerut suspendarea acestui președinte care nu este iubit de poporul român, după cum s-a văzut la vot. Poporul român i-a acordat președintelui Iohannis 25%”, a declarat liderul AUR, George Simion, pentru Antena 3.

AUR e singurul câștigător al alegerilor. România pe care au uitat-o toți

AUR a reușit să surprindă toată lumea și să intre Parlamentul României en-fanfare. Surprinderea a venit pentru că AUR a adunat voturi dintr-o Românie care nu este în contact cu „main-stream-ul”. Români pe care i-a uitat și neglijat toată lumea.

PSD a câștigat degeaba cu electoratul din jurul primarilor și cu Dâncu
Social democrații au scos peste 30% din voturi cu oamenii care gravitează în jurul primarilor din orașele și comunele din România. Bazinul electoral este reprezentat de edili din comune și orașe care reușesc să-și scoată la vot oamenii.

Indiferent de rezultat, angajații primăriilor, asistații social și oamenii care au ajuns la concluzia că nu pot accede în carieră în orașele lor decât în siajul PSD s-au dus la vot și au dus partidul pe primul loc. Aceiași bucată de electorat este ușor neimpresionată de tot ce vine din vest și nu-și dorește „cu orice preț” să copieze statele occidentale. Cu toate acestea, câteva procente au plecat de la PSD spre AUR. Astfel, social democrații nu s-au putut baza pe corona-sceptici.

A contat mult și „jocul” strategic impecabil realizat de Vasile Dâncu. Acesta a eliminat de pe liste personajele controversate, a adus medici și profesori și a „jucat” aproape perfect meciul organizatoric.

PNL a pierdut din intelectuali și din generația tânără
Liberalii au pierdut pentru că au jucat greșit toată campania. Procente importante din intelectuali erau deja duse la USR. Măsurile din timpul pandemiei i-au erodat pe liberali, iar strategia de imagine a suferit masiv.

PNL nu a avut un slogan clar. A strâns voturile oamenilor care au apreciat că și-au asumat guvernarea și ale intelectualilor care nu s-au orientat spre USR din cauza propagandei contra familiei și a altor ciudățenii ideologice. Electoratul dezamăgit și anti-PSD s-a dus de această dată spre AUR.

Ludovic Orban a maximizat rezultatele. În București, unde a candidat, a scos cu 25% mai mult decât la locale. Cu toate acestea, campania nu a convins din cauza unor aspecte tehnice. Pe on-line sumele investite de PNL au fost mici în comparație cu USR și PSD.

Ultimele știri

AUR rămâne pe poziții. “Vocea” lui George Simion lansează mesajul către PSD: “Grindeanu, dacă vrea, să discute cu conducerea AUR, nu pe la colțuri”

Purtătorul de cuvânt al AUR cere ca eventualele negocieri cu PSD să se poarte doar cu conducerea partidului, nu cu parlamentari individuali.

Ion Cristoiu spune că arestarea lui Georgescu nu e o chestiune juridică. „O măsură aberantă, pentru că arestarea preventivă se referă la pericolul pe...

Ion Cristoiu spune că arestarea lui Călin Georgescu nu ține de justiție, ci a fost decisă la nivel înalt pentru a-i reduce la tăcere vocea.

Siegfried Mureșan i-a dat replica lui Sorin Grindeanu în Parlament: ‘A venit, a mințit, a glumit și a fugit’

Siegfried Mureșan i-a răspuns dur lui Sorin Grindeanu în plenul Parlamentului, la votul de învestitură a noului guvern.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine