Autostrada Moldovei nu va fi realizată de actuala guvernare, prognozează deputatul PSD Marian Mina. Asta pentru că ignoră soluția parteneriatelor public-privat, întrucât adevăratul obiectiv urmărit de cei de la putere este să-i îmbogăţească pe aşa-numiţii „băieţi deştepţi” din zona Transporturilor.
Parteneriatul public-privat este metoda la care nu au apelat niciodată guvernele de dreapta, consideră deputatul PSD, care și-a adus argumentele într-o postare pe Facebook, potrivit Antena 3.
„Atunci când #PSD a plecat de la guvernare, pentru autostrada Tg. Neamț – Iași erau patru ofertanți care doreau să construiască în parteneriat public-privat. Este vorba despre metoda prin care statul poate să se dezvolte fără să investească și prin care mediul privat poate să facă afaceri cu statul fără să-l căpușeze.
Este singura modalitate pe care guvernele de dreapta nu au încercat niciodată să o utilizeze și care a fost promovată intens în timpul guvernărilor social-democrate. Poveștile despre o dreaptă care dezvoltă mediul privat ca un Făt Frumos ce crește armonios au fost, sunt și vor rămâne la stadiul de basme liberalo-progresiste.
Strategia este câștigătoare numai pentru progresiștii cu accente marxiste care au ajuns în urma unui concurs de evenimente să gestioneze destinele transporturilor și infrastructurii din România” a scris Marian Mina.
Deputatul PSD s-a mutat apoi cu explicațiile în zona studiilor de fezabilitate pentru lucrări. Multe, de altfel, și în timpul guvernărilor PSD, care au costat milioane de euro fiecare și au durat câțiva ani, fără ca lucrările să înceapă efectiv.
„Va urma povestea cunoscută de toate guvernele care reprezintă pseudo-dreapta din țara noastră. Niște firme vor umple niște hârtii cu explicații halucinante și fără niciun fel de soluție.
Continuă epopeea studiilor de fezabilitate care îmbogățesc băieții deștepți din zona transporturilor și condamnă #România la sărăcie.
Există un studiu de fezabilitate pentru Autostrada Moldovei. Punem pariu că vor apărea mai multe variante progresiste care vor umple arhivele Ministerului #Transporturilor și nu vor putea să suplinească nevoile milioanelor de români care suferă din cauza lipsei unei autostrăzi în această zonă pe care USR + PNL nu o bagă în seamă de trei decenii”, a conchis deputatul PSD.