Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a afirmat că nu crede că au existat, în ultimele săptămâni, manageri de spitale din România care să nu fi avut „emoţii” legate de terminarea bruscă a stocurilor de oxigen. Medicul a mai dezvăluit că inclusiv în spitalul pe care îl conduce au existat situații în care presiunea oxigenului a fost redusă la 93% pentru ca toţi bolnavii să poată fi trataţi până la înnoirea stocului: „Sunt momente dramatice”.
Potrivit lui Beatrice Mahler, la spitalul pe care îl conduce au existat momente în care știa că în câteva ore se va termina oxigenul pentru pacienți.
„Cel puţin în ultimele două săptămâni nu cred că a fost vreun manager dintr-un spital din România care să nu fi trecut prin emoţiile pericolului de a rămâne fără oxigen la pacienţi. Şi noi, la Marius Nasta, am avut astfel de momente, în care ştiam că în câteva ore se termină oxigenul şi am luat legătura cu toate firmele de oxigen”, a spus Beatrice Mahler.
„Şi noi, la Marius Nasta, a trebuit să reducem presiunea la oxigen pentru fiecare pacient pentru a asigura o saturaţie de 93% până când aveam aprovizionarea cu oxigen realizată. Sunt momente dramatice, momente care, suprapuse peste numărul mare de cazuri, dificultatea de tratament a cazurilor, pun reale probleme de presiune nu doar pe conducere, dar şi pe medici şi pe asistente”, a declarat Beatrice Mahler duminică seară, într-o intervenţie la Digi 24.
Beatrice Mahler spune că ţine permanent legătura cu furnizorii de oxigen
„Nu aş vrea să se înţeleagă că este vina lor, ei ne asigură e tot suportul, însă, din păcate, capacitatea lor de a oferi cantitatea mare de oxigen este pur și simplu limitată de posibilitatea de producţie”, a declarat medicul Beatrice Mahler.