Impozitele bisericii au suscitat multe dezbateri, dar ele există și chiar sunt plătite de Biserica Ortodoxă Română. Contrar opiniei generale că biserica este scutită de plata impozitelor, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, dă asigurări că nu e așa: Este o mare minciună să spui că Biserica nu plătește impozite”.(…) „Îi invit pe oameni să se intereseze, Biserica plătește impozite pe salariile clericilor, pe pământurile pe care le are, pe clădirile pe care le are în proprietate, pe orice, mai puțin, ca orice unitate de cult, nu se plătește impozit pe obiectele de cult”, a spus el.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a făcut precizări despre contribuțiile bisericii la bugetul de stat într-o emisiune PsNews.

Referitor la materialul Recorder – ”Clanul Marelui Alb”, Bănescu susține că s-a încercat schimbarea imaginii Bisericii Ortodoxe „de vreme ce l-am găsit înțesat de generalizări”.

Am în minte un material care a făcut multe valuri și multe vizualizări legat de Biserică (n.r – materialul Recorder „Clanul Marelui Alb”). Presupun că s-a încercat schimbarea imaginii Bisericii Ortodoxe, de vreme ce l-am găsit înțesat de generalizări. E limpede că în urma difuzării acelui material au ieșit la lumină niște lucruri reale legate de două persoane care aveau legătură cu Biserica – una într-o funcție foarte importantă – și care, la o zi după ce a apărut acest material a fost trimisă acasă. S-a luat o măsură promptă împotriva unui om care și-a permis să vorbească în numele unor oameni mai mari decât el și care dădea impresia că poate regla lucruri, că poate rezolva, intermedia. Firește că în jurul Bisericii vor mișuna întotdeauna oameni care vor să speculeze relația cu Biserica, care vor să prindă o lucrare la Biserică ș.a.m.d Dacă întâlnesc o persoană care le dă senzația că în Biserică se practică munca la negru sau se pot face tot felul de acrobații financiare, atunci e cazul să sesizeze deasupra lui” a spus Bănesc.

Purtătorul de cuvânt al patriarhiei a vrut să risipească și mitul împământenit că biserica nu plătește impozite.

Eu am avut atunci o reacție și am spus că mi se pare foarte nedrept să spui că Biserica este un stat în stat, că nu plătește impozite. Mă confrunt de 7 ani cu această prejudecată. Îi invit pe oameni să se intereseze, Biserica plătește impozite pe salariile clericilor, pe pământurile pe care le are, pe clădirile pe care le are în proprietate, pe orice, mai puțin, ca orice unitate de cult, nu se plătește impozit pe obiectele de cult. Nu poți să îmi impozitezi lumânarea pe care o aprind pentru tatăl meu. Este ceva absurd pentru că are legătură cu manifestarea unui drept fundamental care este libertatea religioasă. Eu am dreptul să aprind o lumânare ca obiect de cult, nu poți impozita spiritualul, nu poți pune impozit pe un act spiritual de aprindere a unei lumânări. Este o mare minciună să spui că Biserica nu plătește impozite. Biserica plătește impozite ca orice altă instituție, cu excepția obiectelor de cult. Există foarte mulți preoți fără salariul de la stat. Există și preoți cu salariu de la stat parțial și își completează din fonduri proprii, de la biserica lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *