marți, mai 26, 2026
27 C
București

Bucureștenii nu-i vor la Primăria Capitalei nici pe Gabriela Firea, nici pe Nicușor Dan. Ce spun datele ultimului sondaj

PNL București a comandat un sondaj în luna ianuarie 2024 pentru a evalua preferințele și opțiunile cetățenilor din Capitală în vederea alegerilor viitoare. În funcție de tipul de alegeri, 21-23% dintre bucureștenii sondați, care merg la vot și au o opțiune, indică Partidul Național Liberal drept alegerea lor. Este o creștere importantă față de sondajele anterioare, în care PNL avea un scor de 16-18%.

Astfel, 21% ar fi scorul PNL în Capitală, iar 23% dintre bucureștenii care merg la vot au indicat PNL ca opțiune la parlamentare, topul fiind dominat de PSD care ar obține 28 % la parlamentare și 30% la locale.

Alianța Dreapta Unită, în formula USR-PMP-Forța Dreptei, figurează cu un scor de 26% la locale și 25 la parlamentare, dar și așa este peste PNL.  AUR nu prea prinde în București, unde scorul este de 7% la locale și 8% la parlamentare.

Din totalul participanților la sondaj, 63% au declarat că nu își doresc ca Bucureștiul să fie condus din nou de Gabriela Firea, în timp ce 57% au exprimat aceeași dezamăgire față de prestația actualului primar, Nicușor Dan.

La întrebarea „În ce măsură sunteți nemulțumit sau mulțumit de activitatea primarului general Nicusor Dan?”, 6% dintre respondenți au declarat că sunt foarte mulțumiți, iar un total de 63% fiind foarte nemulțumiți (34%) sau destul de nemulțumiți (29%) de mandatul lui Nicușor Dan.

Întrebați în continuare dacă Nicușor Dan ar merita sau nu să aibă încă un mandat de Primar General, 63% răspund că actualul edil nu mai merită un mandat la Primăria Capitalei (49% cu siguranță NU, 14% probabil NU). Astfel, 58% dintre bucureșteni sunt de acord cu afirmația că „Nicușor Dan este o dezamăgire pentru mine”.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de  2.387 persoane la nivelul Bucureștiului, în perioada 12-22 ianuarie, cu o marjă de eroare de +/-2%, la un nivel de probabilitate de 95%.

Ultimele știri

Călin Georgescu și-a plătit amenda luată după campania „zero lei”

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, a achitat amenda...

Kelemen Hunor sare în apărarea lui Demeter Andras: ‘O manipulare ordinară’. De ce i-a cerut demisia

Kelemen Hunor a sărit în apărarea lui Demeter András,...

Motivul pentru care Vladimir Putin vrea implicarea Europei în discuțiile de pace cu Ucraina

Ministrul de externe al Estoniei, Margus Tsahkna, avertizează că...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine