Situația din România este mai proastă ca înainte de 1989, consideră mai bine de jumătate de români. Optimismul nu își are locul nici în viitor, potrivit unui sondaj INSCOP.

Sondajul realizat în două etape, în primăvara şi toamna acestui an, arată că peste 57% din populaţie crede că situaţia generală în care se găseşte România este mai proastă decât înainte de 1989.

Sondajul de opinie la nivel național a fost realizat de INSCOP Research la comanda STRATEGIC Thinking Group.

Românii au răspuns la întrebarea: „Au trecut peste 30 de ani de la schimbările din 1989. Din ceea ce cunoașteți sau ați auzit, situația generală de acum din România este mai bună sau mai proastă, comparativ cu cea din 1989?” iar 57,4% consideră că situaţia s-a înrăutăţit, potrivit PsNews.

Procentul acestora a crescut în septembrie-octombrie cu 3,4 procente, faţă de prima perioadă a sondajului mai-iunie.

În acelaşi timp a scăzut şi numărul celor care consideră că situaţia în care se află România este mai bună decât în 1989, de la 35,6% în mai-iunie, la 30,4 în toamnă.

Conform sondajului 8,2% dintre repondenţi consideră că situaţia este la fel ca înainte de Revoluţie, iar 4,1% au răspuns cu „Nu ştiu/Nu răspund”.

În ceea ce priveşte comparaţia prezentului cu viitorul, cei mai mulţi români 39,3% cred că situaţia României se va înrăutăţi până în 2050. Şi în acest caz, situaţia numărul scepticilor a crescut de la 34,5% în mai-iunie, în prima parte a sondajului.

Cei care cred că situaţia României se va îmbunătăţi era în prima parte în procent de 43,5% iar în toamnă de 39,1%.

11,2% dintre români cred că situaţia României în 2050 va fi aceeaşi.

Ce este Agenda 2050

Proiectul România Agenda 2050, o conversaţie despre viitorul României pornind de la opiniile românilor își propune demararea unei conversații naționale despre politici publice esențiale

pentru viitorul României pe termen lung având ca punct de plecare opiniile românilor culese printr-o serie de sondaje de opinie naționale.

Proiectul își propune realizarea mai multor studii sociologice pe șase zone majore de interes pentru viitorul României, fiecare împărțită în teme specifice:

1. SOCIETATEA VIITORULUI: Educație, Sănătate, Populație/Demografie, Sistemul de pensii, Migrație, Valori, Identitate

2. INFRASTRUCTURA VIITORULUI: Mobilitate, Urbanizare, Conectivitate

3. MEDIUL ȘI RESURSELE VIITORULUI: Schimbări climatice, Poluare, Resurse și materii prime, Energie curată

4. ECONOMIA ȘI AFACERILE VIITORULUI: Globalizare și Localizare, Fiscalitate, Economia rurală, Provocarea datoriilor

5. TEHNOLOGIILE VIITORULUI: Meseriile viitorulului, Valoarea tehnologiei, Digitalizare, Oameni, Mașini, Inteligență artificială

6. LOCUL ROMÂNIEI ÎN LUMEA VIITORULUI: Guvernanță și Geopolitică, Securitate națională, Brand de țară, Diaspora

Sondajul de opinie la nivel național a fost realizat INSCOP Research la comanda thinktank-ului STRATEGIC Thinking Group. Datele au fost culese în perioada 23 mai- 14 iunie 2022 şi 26 septembrie – 4 octombrie 2022. Metoda de cercetare: anchetă sociologică pe bază de chestionar.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *