Ce i-a transmis premierului un polițist care protesta împotriva măsurilor de austeritate: „Bolojan este mai urât decât Băsescu”

După protestele din fața Guvernului, polițiștii și-au continuat ofensiva împotriva premierului Ilie Bolojan în emisiuni TV. Sindicatul Național al Polițiștilor contestă măsurile de austeritate și modificările Legii pensiilor militare.

Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne a organizat marți un protest masiv în Piața Victoriei. Sute de membri și-au exprimat nemulțumirile față de modificările propuse la Legea pensiilor militare și guvernarea premierului Ilie Bolojan.

Participanții la protest au cerut atât schimbarea legii, cât și demisia premierului. Ulterior, reprezentanții forțelor de ordine au fost prezenți la România TV pentru a continua să-și exprime nemulțumirile.

Un polițist a afirmat că „Bolojan ne-a supărat pe noi, pe polițiști, pe studenți, pe pensionari, pe persoanele cu handicap. Cred că este mai urât decât a fost Băsescu”, cerându-i premierului să „reconfigureze traseul cu privire la taxe și impozite și la modificarea pensiilor militare”.

Un alt polițist a fost și mai tranșant, afirmând că „toți românii l-ar vrea pe Ilie Bolojan unde lucrez eu, la pușcărie”. Acesta a criticat decizia de a reduce pensiile militare și a comparat acțiunile guvernului cu infracțiuni mai puțin grave comise de deținuții săi.

Criticile sunt amplificate și de contextul economic, unde ministrul Muncii a subliniat nevoia de personal și dificultatea de a concedia angajați. De asemenea, ministrul Justiției a anunțat un buget de „austeritate inteligentă”, iar Radu Marinescu a detaliat, la Gândul Exclusiv, cum funcționează Comitetul lui Bolojan pentru reforma Legilor Justiției.

Ultimele știri

Pensionarii află procentul indexării peste o lună. Niculescu nu garantează că taxele rămân neschimbate în 2027

Niculescu spune că procentul indexării pensiilor se va cunoaște odată cu bugetul. Manole vorbește despre o majorare de 7,3%.

Ministrul Energiei anunță măsuri pentru Cernavodă. Canalul Bala 2 va fi reproiectat

Ministrul Energiei pregătește reproiectarea canalului Bala 2 pentru ca centrala Cernavodă să nu-și mai oprească reactoarele din cauza Dunării.

Ministerul de Interne britanic, acuzat că încalcă Brexitul. Aproape 1.500 de cetățeni UE și-au pierdut drepturile din greșeală

Aproape 1.500 de cetățeni UE și-au pierdut drepturile acordate după Brexit. Ministerul de Interne britanic este acum dat în judecată pentru asta.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine