Nicolae Ciucă, președintele PNL, ia în calcul posibilitatea reintroducerii serviciului militar obligatoriu în România. El a explicat că acest demers ar fi extrem de dificil de realizat, având în vedere prezența unei armate profesioniste cu toate mecanismele construite pentru acest tip de serviciu.

Ciucă a subliniat că președintele țării are acces la toate informațiile legate de capacitatea operațională a Armatei Române și că, din punct de vedere logistic și tehnic, trecerea la serviciul militar obligatoriu ar fi foarte complicată. În schimb, el a susținut ideea introducerii unui serviciu militar voluntar, argumentând că această opțiune este mai fezabilă în contextul actual, transmite B1TV.

Președintele țării este președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării, are toate datele și informațiile să poată să aibă tot ceea ce ține de capacitatea operațională a Armatei Române. În momentul de față am văzut aceste discuții pentru că sunt mai multe țări care au adus în discuție problema reintroducerii serviciului militar obligatoriu. La nivelul nostru este foarte greu de realizat un astfel de demers pentru că pe de o parte discutăm despre o armară profesionistă care are toate mecanismele, tot ceea ce înseamnă partea procedurală construită sau reconstruită pentru o armată profesionistă. Doar din punct de vedere tehnic, logistic va fi foarte complicat să trecem la serviciul militar obligatoriu. Ideea care s-a venit din partea MApN de a discuta despre serviciul militar voluntar cred că este o idee foarte bună pentru că nefiind într-o situație care să genereze o decizie politică prin care să se reintroducă serviciu militar obligatoriu acești pași încă se pot face” a declarat Nicolae Ciucă.

De asemenea, Ciucă a pledat pentru atragerea tinerilor în corpul rezerviștilor, menționând că este esențială întinerirea acestei categorii și că există deja programe și inițiative pentru încurajarea participării acestora în corpul rezerviștilor voluntari.

Rezerva de personal militar reprezintă o temă pe care noi am adus-o în discuție de fiecare dată pentru că este constituită din militarii care au trecut în rezervă după ce și-au îndeplinit profesia de militari. Discutăm despre o rezervă care nu mai e la prima tinerețe și nu mai este la fel de capabilă din punct de vedere fizic. Sigur, experiență profesional…eu sunt unul dintre ei, putem discuta despre experiența profesională și valoarea ei în astfel de situații dar din punctul de vedere a ceea ce se întâmplă în câmpul de luptă relevanța noastră este foarte scăzută. Avem nevoie ca această rezervă să fie întinerită. Există deja un proiect prin care sunt încurajați tinerii să facă parte din corpul rezerviștilor voluntari, sunt programe de pregătire, sunt remunerați. Este o chestiune absolut patriotică pentru fiecare dintre noi să avem minimum de cunoștințe prin care dacă va fi nevoie să putem să ne apărăm țara”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *