Ce vrea USR să facă cu bugetul alocat de către stat jurnaliștilor. Iulian Bulai explică. Acesta a propus ca banii rămași să fie alocați bolnavilor de boli cronice.

“Ieri am propus ca restul de bani rămași care urmau să ajungă la marii moguli de presă, prin OUG-ul guvernului Orban, să fie alocați pentru medicamente pentru bolnavii de boli cronice. Adică mai mult de 25 milioane de euro rămași. Astăzi, UDMR, în Comisia de Cultură de la Camera Deputaților, a depus un amendament prin care dublează suma, adică propun să se aloce 400 de milioane de lei sau 80 de milioane de euro pentru presă. Alocați până la sfârșitul anului, nu doar până în luna octombrie.”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Bulai consideră că bugetul alocat presei pentru campaniile de informare este mult prea mare. “O sumă colosală care nu se justifică și din care cei mai mulți bani merg spre mogulii de presă și sit-uri dubioase. 80 milioane de euro. Încă nu îmi vine să cred ce citesc. La mită dublă câștigă cel mai versat.”, continuă el.

Deși cei de la USR au susținut că banii ar trebui orientați către medicamente, PNL a amânat decizia. “Puși între a alege să susțină alocarea banilor către bolnavi sau dublarea sumei, PNL a decis amânarea discuțiilor și continuarea alocării banilor către presa aservită PSD și nu numai. Parlamentul clocotește de incompetență și rea credință. Aceste lucruri vor trebui să dispară după alegerile parlamentare de anul acesta.”, declară acesta.

Iulia Bulai consideră că Guvernul Orban nu ia deciziile bune. “Avem nevoie de 80 de milioane de euro pentru bolnavii cronici ignorați în perioada de pandemie, nu pentru presă aservită politică.”, încheie deputatul USR.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *