Charles Michel şi Ursula von der Leyen declară că susțin România
Charles Michel şi Ursula von der Leyen declară că susțin România

Charles Michel şi Ursula von der Leyen declară că susțin România pentru aderarea la Schengen, care va fi realizabilă în cursul anului 2023. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au făcut precizări, joi seara, la o conferință de presă.

Am avut ocazia să avem o discuţie politică despre aderarea la Schengen a Bulgariei şi României şi sunt optimist că o decizie în privinţa lor poate fi luată în cursul anului 2023. Am simţit angajamentul politic de a lucra pentru a face progrese şi sincer sper că vom putea să facem să se întâmple asta în cursul anului 2023”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit PsNews.

La rândul său, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ţinut să transmită un mesaj României şi Bulgariei: „Vreau să le spun: vă sprijinim deplin pentru aderarea dvs. la Schengen, vom continua să lucrăm neobosit pentru a o face posibilă cât mai curând în cursul anul viitor”.

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a confirmat că următoarea dată când liderii UE se vor reuni, într-un summit extraordinar ce va fi convocat pentru 9 şi 10 februarie, se va discuta despre subiectul delicat al migraţiei, o temă asupra căreia Austria a insistat şi pentru care a blocat aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

Migraţia nu a fost subiectul principal astăzi, dar ştim cu toţii că ne confruntăm cu un număr tot mai mare de persoane atât pe ruta mediteraneană, cât şi pe ruta balcanică”, a declarat Charles Michel la încheierea Consiliului European. „Astăzi a fost ocazia de a deschide din nou dezbaterea pe acest subiect provocator şi vom avea o discuţie aprofundată” în februarie, a anunţat Charles Michel.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus joi seara, după reuniunea Consiliului European, că au fost făcuţi „paşi în direcţia bună” privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. „Concluzia mea e simplă – toţi actorii au înţeles că avem o problemă care trebuie rezolvată”, a menţionat şeful statului, adăugând că aşteptarea sa este ca România să intre în Schengen în cursul anului 2023.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că a discutat cu premierul suedez pe tema aderării României la Schengen, având în vedere că Suedia va prelua pentru următoarele şase luni preşedinţia Consiliului European. „Am avut o discuţie cu premierul suedez, i-am prezentat problema, a înţeles-o foarte bine. Sigur că nu şi-a luat un angajament ferm, într-o discuţie care a fost o primă discuţie exploratorie, dar eu sunt convins că, în momentul în care cele două chestiuni – votul austriac şi votul olandez – primesc o clarificare, chestiunea va fi imediat pe agenda Consiliului JAI”, a declarat şeful statului, la Bruxelles.

De ce s-a terminat mai repede Consiliul European

Consiliul European, care ar fi trebuit să se încheie vineri, s-a încheiat mai repede, încă de joi seară, liderii punându-se de acord în legătură cu aproape toate chestiunile aflate pe agendă. Singura problemă rămasă în suspensie, dar asupra căreia există un acord de principiu, este plafonarea preţului la gaz, dar chestiunea rămâne să fie definitivată luni, la nivel de miniştri ai energiei. Tema aderării României şi Bulgariei la Schengen nu a fost pe agenda Consiliului European.

Summitul UE a fost mai scurt pentru că vineri are loc o grevă generală în Belgia şi, potrivit mai multor diplomaţi citaţi de Politico.eu, acesta este motivul pentru care reuniunea s-a încheiat surprinzător de repede. Liderii s-au temut că s-ar putea să nu reuşească să prindă zborurile spre casă, a declarat unul dintre diplomaţi. De la miezul nopţii, controlul traficului aerian putea fi afectat de grevă, iar liderii riscau să nu mai poată părăsi uşor Bruxelles-ul.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *