LUDOVIC ORBAN
Ludovic Orban

Ludovic Orban a anunțat marți, 14 decembrie, înfiinţarea noului său partid, o construcţie politică de centru-dreapta, al cărei nume valabil până la congres va fi „Forța Dreptei”.

Până în acest moment, în partid sunt înscriși președintele-fondator și cei 15 parlamentari care s-au dezafiliat de la grupurile PNL după Ludovic Orban.

Cele mai sonore nume sunt: fostul ministru al muncii, Violeta Alexandru, fostul ministru al agriculturii, Adrian Oros, și fostul secretar general al Guvernului Orban, Antonel Tănase.

Lista celor 16 liberali care au demisionat din PNL pe 23 noiembrie și care s-au înscris în partidul condus de Ludovic Orban, Forța Dreptei:

Ludovic Orban ,Violeta Alexandru, Antonel Tănase, Alexandru Kocsis Ovidi,  Florean Ion, Ștefan Ionel Dancă Constantin Șovăială, George Ionescu, Adrian Oros, Bogdan Bola, Claudiu Chira, Nicolae Giugea, Gabriel Plăiașu Ion Iordache, Adrian Miuțescu.

Fostul lider PNL, Ludovic Orban, a precizat însă că poartă discuții și cu alți membri ai partidului condus de Florin Cîțu și că nu exclude să mai vină și alți actuali liberali.

„Pot să vă spun că sunt în legătură cotidiană cu foarte mulți parlamentari PNL, cu care am avut o relație foarte bună și sunt convins că vor mai veni parlamentari, care încă au diferite motive care au dus la amânarea deciziei”, a declarat el la Palatul Parlamentului.

Ludovic Orban a precizat că luni, 20 decembrie, va depune documentele de înregistrare a noii formațiuni la Tribunalul București.

A plecat din PNL după 31 de ani Ludovic Orban a anunţat pe 22 noiembrie, după şedinţa conducerii liberale în care s-a validat guvernarea cu PSD, că îşi va da demisia din partid și a lansat un mesaj dur împotriva actualei conduceri a partidului, al cărui lider a devenit Florin Cîțu, după congresul din septembrie de la Romexpo.

Pentru Orban exista deja o decizie a Biroului Executiv de excludere din partid, luată în 12 noiembrie, însă pentru validarea ei mai era nevoie și de aprobarea în Consiliul Politic National al PNL.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *