Ciprian Ciucu a demisionat de la şefia PNL Bucureşti

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunţat marţi seara, într-o postare pe Facebook, că a demisionat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Bucureşti.

„Mi-am depus astăzi demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Bucureşti. Unicul motiv pentru care am luat această decizie este timpul. În acest context, Sectorul 6 are mult mai mare nevoie de mine, iar eu am nevoie de timp pentru a mă ocupa de numeroasele proiecte pe care le-am început. Unele sunt deja finalizate, aşa cum ştiţi, iar altele sunt în derulare. Pentru a le vedea devenite realitate este nevoie ca tot timpul şi energia mea să le dedic oamenilor din Sectorul 6”, a scris Ciucu, pe pagina sa de Facebook.

El le urează succes colegilor din PNL Bucureşti, colegilor din Consiliul General şi le transmite că toate proiectele ”pot fi duse la îndeplinire cu dedicare şi seriozitate”. „De astăzi înainte pentru mine va fi şi mai multă administraţie, dar şi mai puţină politică”, precizează Ciprian Ciucu.  Conducerea PNL București a transmis marți seara că președintele liberalilor va „propune numirea unui interimat în următoarea ședință de Birou Politic Național”.  „Înțelegem decizia domnului Ciucu și acceptăm nevoia lui de a se concentra pe activitatea de la Primaria Sectorului 6, precum și la conducerea organizației politice a PNL din acel sector. Îi mulțumim pentru întreaga activitate la conducerea PNL București și pentru deschiderea și dialogul susținut cu conducerea partidului. Președintele PNL va propune numirea unui interimat în următoarea ședință de Birou Politic Național, de la începutul lunii martie” au precizat liberalii. 

Ultimele știri

Victor Ponta face o dezvăluire neașteptată. Spune că Ilie Bolojan l-a chemat la Cotroceni să-l convingă să-l susțină pe Crin Antonescu

Victor Ponta spune că Ilie Bolojan l-a chemat la Cotroceni pentru a-i cere să-l susțină pe Crin Antonescu la prezidențiale.

Casa de Pensii așteaptă decizia Guvernului. Valentina Robu spune că recalcularea cere timp

Valentina Robu spune că Guvernul trebuie să decidă rapid dacă pensiile se indexează, pentru ca recalcularea să nu întârzie.

Mașinile vechi, interzise treptat în București. Primăria pregătește restricții până în 2032

Primăria București vrea să interzică treptat mașinile vechi, începând cu zona centrală, din 2027, până în 2032.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine