Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că nu are timp în această săptămână să se întâlnească cu Elena Lasconi, după ce președinta USR a anunțat că cei doi vor avea o întâlnire. Președintele liberalilor a răspuns și la atacul acesteia și i-a transmis „să se ocupe” de „partidul domniei ei”.

Nicolae Ciucă a declarat că „așa cum arată programul acum, nu putem să ne vedem”, după ce Lasconi a spus la finalul săptămânii trecute că se va întâlni cu liderul PNL.

Acesta a răspuns și declarației făcute de Elena Lasconi care a spus că în PNL trebuie să se întâmple „o igienizare” pentru a putea colabora cu USR.

„Dumneaei doar ce a preluat conducerea partidului și cred că ar trebui să se ocupe cu predilecție de partidul domniei ei, de PNL are cine să se ocupe”, i-a răspuns Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a fost întrebat și dacă pune în pericol candidatura Elenei Lasconi la prezidențiale șansele PNL de a intra în turul doi.

„Nu, în niciun caz”, a spus Ciucă.

Despre o colaborare cu USR, președintele PNL spune că „în acest moment există foarte mult entuziasm și ar fi bine ca înainte de a exprima public un punct de vedere să stăm și să gândim mai bine care sunt consecințele. Motiv pentru care mă opresc aici.”

Despre un acord de susținere pentru turul al doilea, Ciucă spune: „Să ajungem acolo”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *