Clotilde Armand a postat pe Facebook o înregistrare cu momentul în care reușește să intre în Compania de Investiții și Dezvoltare în Sănătate, după ce cu câteva zile înainte nu găsise pe niciunul dintre cei 40 de angajați ai companiei cu sediul în clădirea din Complexul Piața Mureș.
Clotilde Armand face dezvăluiri
“Am reusit să intru in birourile Companiei unde in urma cu cateva zile n-am gasit pe nimeni din cei 40 de angajati. Despre activitatea acestei companii nu stie nimeni nimic de mai bine de doi ani. Am discutat cu conducerea si am aflat cu ce s-a ocupat. De exemplu, am aflat cat a platit pentru spotul mincinos interzis de CNA despre spitalul care nu exista, difuzat la televiziuni; ce buget are compania; ce investitii au facut in ultimii 2 ani etc”, a scris Clotilde Armand, intr-o postare pe Facebook cu înregistrarea discuțiilor.
În finalul înregistrării postate de Clotilde Armand, sunt oferite informații privind modul cum au fost achitați cei 300.000 de euro din bugetul public pentru difuzarea a peste 1000 de spoturi la mai multe posture de televiziune din România, potrivit Stirile PRO TV.
Clotilde Armand, noul primar al Sectorului 1, a scris pe Facebook primele concluzii după prima zi la primărie. Printre neregulile găsite în primărie, Armand menționează contracte cu cabinete de avocatură plătite din 2015 fără rezultate în instanţă, directori absenţi nemotivat şi o gaură în buget de aproximativ 700 de milioane de lei.
„Prima mea zi de primar. Am fost în direcțiile instituției și aș vrea să vă prezint câteva date importante moștenite de la administrația trecută:
– 835 de litigii;
– contracte cu cabinete de avocatură plătite din 2015 fără rezultate în instanță;
– mai mulți angajați și directori ai primăriei lipseau de la serviciu fără motiv;
– avem o gaură în bugetul local de aproximativ 700 milioane de lei la finalul anului;
– primăria nu este deloc digitalizată deși există infrastructura necesară. telemunca este imposibilă în aceste condiții.
PS: mulți ați întrebat ce anume am găsit în biroul primarului. Vă las aceste fotografii din care puteți observa: celebrul distrugător de hârtie. Fostul primar au uitat să strângă gunoiul după el. Și acest baston de polițist local. Tot în cabinetul primarului”, a scris noul edil al S1, Clotilde Armand.