sâmbătă, octombrie 10, 2026
20.2 C
București

Scandal cu firma pe care o reprezenta Clotilde Armand. Acuzații de fraudă, cercetate de Parchet

Clotilde Armand scandal. Primarul sectorului 1, mai exact firma pe care o reprezenta, este acuzată că ar fi primit ilegal fonduri de la stat. Ar fi încasat 45 de milioane de euro de la buget. Ancheta a ajuns la parchet, a dezvăluit deputatul PSD Marian Mina.

Potrivit social-democratului, firma reprezentată în România timp de ani de zile de actualul primar al Sectorului 1 a încasat până la alegerile locale de anul trecut peste 7,7 milioane de euro de la CNAIR. De asemenea, în ultimii 17 ani, compania Egis a obținut venituri de la stat în valoare de 45 de milioane de euro.

 

Clotilde Armand scandal. Dosarul companiei Egis International a fost înaintat Parchetului, în urma unui Raport de Activitate al Corpului de Control al Guvernului, a atenționat Marian Mina. Problemele angajamentelor cu statul nu ar fi doar imorale, ci și ilegale, fiind susceptibile de fraudă, relatează B1TV.

„38 de milioane de lei, peste 7,7 milioane de euro este suma pe care firma condusă de Clotilde Armand, până la alegerile fraudate de la Sectorul 1, a încasat-o degeaba de la #CNAIR. În total suma este mult mai mare. Din 2004 și până acum, Egis Internațional a încasat de la statul român aproximativ 45 de milioane de euro.

Mă limitez la umila sumă de 7,7 milioane de euro pentru că ea a fost încasată după ce Corpul de Control al guvernului de dreapta a aflat că aceşti corporatiști iluminați de la firma lui Clotilde Armand facturează fraudulos și sug bugetul statului român ca o căpușă înfometată”, a transmis pesedistul.

 

Clotilde Armand a fost director general al Egis – filiala din România în perioada 2013-2017.

Nu doar Clotilde Armand se numără printre membrii de vârf ai USR care a încheiat contracte de milioane de euro cu statul român. Printre aceștiaeste chiar copreședintele USR PLUS, Dan Barna.

Ultimele știri

Florian Coldea ar putea fi inculpat în Albania. Scandalul Vlora Hyseni îl aduce din nou în atenția presei internaționale

Florian Coldea ar putea fi anchetat în Albania, în legătură cu scandalul Vlora Hyseni, susține un expert citat de Euronews Albania.

UE se împrumută tot mai scump. Doar dobânzile pentru NextGenerationEU ar putea ajunge la 93 de miliarde de euro

Curtea Europeană de Conturi avertizează că datoria UE poate ajunge la 1.000 de miliarde de euro, iar dobânzile NGEU la 93 de miliarde.

Înscrisă recent în partidul lui Bolojan, Oana Gheorghiu refuză revenirea PNL alături de PSD: Consider că ar fi o mare greşeală!

Oana Gheorghiu exclude o revenire a PNL la guvernare alături de PSD, considerând această variantă „o mare greşeală”.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine