Primaria sectorului 2

Consiliul local al sectorului 2 a bifat deja prima ședință în noua componență. Au fost aleși cei doi viceprimari, au fost votate comisiile de specialitate și a fost înființată funcția de administrator public.

Adrian Costache (PNL) și Alexandra Chirilă (USR PLUS) sunt noii viceprimari, aleși în prima ședință a Consiliului local al sectorului 2. Cei doi au primit câte 17 voturi.

În cadrul aceleiași ședințe, Adrian Costache a fost desemnat înlocuitor de drept al primarului sectorului 2. Astfel, viceprimarul va prelua atribuţiile primarului, în situaţiile în care acesta nu şi le poate exercita.

Totodată, Consiliul local al sectorului 2 a adoptat un proiect privind înfiinţarea postului de administrator public în Primăria Sectorului 2.

De asemenea, au fost votate cele nouă comisii de specialitate, în ciuda amendamentului depus de consilierul local PSD Lenuţa Popescu. Grupul PSD a precizat că nu este de acord cu denumirile şi domeniile propuse de noul primar al sectorului 2.

Consiliul local al sectorului 2 a decis denumirile celor nouă comisii:

  1. Comisia de Buget – Finanțe, Investiții, Accesarea Fondurilor Europene și Credite Externe;
  2. Comisia Juridică, Ordine și Liniște Publică, Apărarea Drepturilor Omului și Relații Internaționale;
  3. Comisia de Urbanism, Lucrări Publice și Amenajarea Teritoriului;
  4. Comisia pentru Ecologie, Spații verzi și Protecția Animalelor;
  5. Comisia de Servicii Publice și Relații cu Asociațiile de Proprietari;
  6. Comisia de Protecție Socială, Sănătate, Familie, Minorități, Apărarea Drepturilor Copilului și Aplicarea Legii nr. 114/1996;
  7. Comisia de Învățământ, Cultură, Sport, Culte, Probleme de Tineret și Relația cu Societatea Civilă;
  8. Comisia pentru Relații cu Mediul Economic, Protecția Consumatorului și Administrarea Patrimoniului Imobiliar;

9. Comisia pentru Transparență, Reducerea Birocrației și Inovație.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *