vineri, mai 29, 2026
23 C
București

Coronavirusul ajunge și în PSD. Vasile Dîncu, fost vicepremier, s-a infectat cu COVID-19

Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, scrie Mediafax, citând surse din partid. Vasile Dîncu este asimptomatic şi s-a izolat acasă.

Un alt social-democrat, deputatul de Buzău Sebastian Radu, a fost confirmat recent cu COVID 19 şi a dezvoltat o formă gravă de boală.

Vaile Dîncu s-a infectat cu COVID-19

Sociologul Vasile Dâncu are 58 de ani, fost ministru al Informaţiilor publice în Guvernul Năstase, fost vicepremier și ministru al Dezvoltării regionale și administrației publice în Guvernul Dacian Cioloș, a revenit în PSD anul trecut, când s-a înscris în organizația din județul Bistrița-Năsăud. Acesta candidează pe lista PSD Cluj la Senat pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie și este coordonatorul campaniei electorale a social-democraților clujeni.

PSD a transmis marţi în comunicat în care cere demisia „urgentă” a premierului Ludovic Orban, respectiv a ministrului Sănătăţii Nelu Tătaru, pe care-i acuză de „eşec catastrofal în gestionarea pandemiei”. Social-democraţii dau vina pe Guvern pentru tragedia de la Piatra Neamţ şi subliniază că liberalii au umplut sistemul de sănătate şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă cu „politruci, chelneri şi rubedenii”.

„Partidul Social Democrat solicită demisia imediată din partea prim-ministrului Ludovic Orban şi a ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, pentru eşecul catastrofal în gestionarea pandemiei SARS-CoV-2. Tragedia de la Spitalul Judeţean Neamţ este rezultatul deciziilor aberante emise de reprezentanţii Guvernului, care în ultimele luni au fost mult mai preocupaţi de campaniile electorale şi de alegeri, decât de combaterea pandemiei. Spitalele din întreaga ţară au fost puse în situaţii imposibile ca urmare a creşterii accelerate a cazurilor severe de COVID-19, iar DSP-urile au fost incapabile să ţină pasul cu avizarea reamenajărilor urgente la care erau nevoiţi să recurgă medicii pentru a-i putea trata pe toţi pacienţii, indiferent de locurile disponibile, aşa cum îi obliga tot Guvernul printr-un Ordin emis de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă”, a transmis marţi PSD într-un comunicat de presă

Ultimele știri

Reacția României după incidentul cu drona rusească. Consulatul Rusiei din Constanța se va închide

Președintele Nicușor Dan a anunțat măsuri urgente în urma...

Ramona Ioana Bruynseels, după incidentul cu drona la Galați: „Voi continuați să stați pe scaune și să semnați comunicate”

Ramona Ioana Bruynseels, deputat AUR, critică autoritățile române după...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine