Când va fi învins coronavirusul. Epidemiologul Anthony Fauci a făcut turul televiziunilor

Coronavirusul va fi controlat până în primăvara anului 2022, consideră infecționistul Anthony Fauci, și asta cel puțin în SUA. Există însă o singură condiție: tot mai multe persoane să se vaccineze, a atenționat acesta.

Declarațiile acestuia vin la două zile după ce Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a emis autorizarea completă pentru vaccinul Pfizer.

Dacă putem trece peste această iarnă şi obţinem cu adevărat majoritatea, majoritatea covârşitoare a celor 90 de milioane de oameni care nu au fost vaccinaţi, sper să putem avea un control bun în primăvara anului 2022”, a declarat Fauci la CNN, potrivit Reuters, citat de B1TV.

Dacă obţinem majoritatea covârşitoare a celor 80 până la 90 de milioane de oameni care nu au fost încă vaccinaţi, care au fost reticenţi să se vaccineze sau nu au avut ocazia, cred că putem vedea lumina la capătul tunelului”, a precizat Fauci la emisiunea ”Today” de la NBC News.

„Cred că există o şansă rezonabilă” ca Pfizer sau Moderna să obţină aprobarea FDA pentru copiii mai mici înainte de sezonul de vacanţă viitor” , a mai afirmat Fauci la NBC News.

Coronavirusul va fi controlat în 2022. Pfizer şi BioNTech au obţinut luni aprobarea completă din partea FDA pentru vaccinul lor împotriva Covid-19. Vaccinurile Moderna şi J&J rămân autorizate sub autorizaţia de utilizare de urgenţă a FDA.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Foștii premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, alături de Putin și Kim Jong-un la parada militară de la Beijing

Foștii premieri ai României, Viorica Dăncilă și Adrian Năstase,...

ICI București și U.S. Commercial Service au organizat un workshop internațional dedicat tehnologiilor dual-use și cerințelor NATO

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București,...

Grindeanu propune reduceri de 25% la primării, dar etapizat: „Reforma se face cu cap, nu cu toporul”

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine