Creşte valoarea tichetelor de masă, de la 1 iulie

Tichetele de masă acordate angajaților vor fi majorate până la 30 de lei, de la 20 de lei, cât este acum valoarea maximă, potrivit unei legi promulgate miercuri de către președintele Klaus Iohannis.

Legea stabileşte că valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 de lei. Astfel, valoarea unui tichet de masă va fi majorată la cel mult 30 de lei de la 1 iulie.

Prin excepţie, organizaţiile sindicale legal constituite pot acorda din fonduri proprii, ocazional, tichete cadou membrilor proprii care nu au calitatea de angajaţi ai organizaţiei sindicale, prevede actul normativ. Frecvenţa acordării tichetelor cadou şi valoarea lor se stabilesc de către conducerea organizaţiei sindicale.

În prezent, valoarea unui tichet de masă este de 20,17 lei, iar valoarea totală a tichetelor de masă acordate lunar (pentru 22 de zile lucrătoare) unui angajat este de 443,74 de lei.

Legea stabileşte şi posibilitatea ca plata taberelor pentru copii să poată fi făcută şi cu voucherele de vacanţă acordate părinţilor.

Astfel, voucherele de vacanţă pot fi utilizate şi pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele şcolare, naţionale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul titularului. Procedura privind plata taberelor se stabileşte prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Finanţelor, prevede legea.

Ultimele știri

Viorel Cataramă pregătește o reuniune anti-Bolojan în PNL. Vrea un congres care să schimbe conducerea partidului

Viorel Cataramă convoacă aripa liberal-conservatoare din PNL pe 5 decembrie, pentru a pregăti schimbarea conducerii lui Ilie Bolojan.

Vameși suspectați în cazul celor 700.000 de euro dispăruți. Unul ar avea datorii la cămătari, altul și-ar fi luat mașină de lux

Vameși de la Otopeni, suspectați în ancheta celor 700.000 de euro dispăruți: unul ar avea datorii la cămătari, altul și-ar fi luat mașină de lux.

Cine e Gabriel-Ciprian Ene, numit secretar general al Guvernului. USR acuză o „capturare” a Executivului

Gabriel-Ciprian Ene a fost numit secretar general al Guvernului. USR acuză o numire ilegală, invocând conflictul cu statutul de magistrat-asistent.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine