Cristian Cioacă, eliberat din închisoare. Decizia instanţei este definitivă

Cristian Cioacă a fost eliberat, astăzi, din închisoare, după ce judecătorii i-au admis cererea de eliberare condiţionată, decizia instanţei fiind definitivă.

Cristian Cioacă a fost eliberat din închisoare după 9 ani, în contextul în care condamnarea definitivă a fost de 15 ani de închisoare.

„Admite contestaţia formulată de contestatorul (…) pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8362/280/2023, desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând, În temeiul art. 59 Cod Penal (1969) cu aplic. art. 5 Cod penal (2009): Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.C.C. de sub puterea mandatului nr. 1631/2016 emis de Judecătoria Piteşti în baza sentinţei penale nr. 1373/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în data de 22.08.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia judecătorilor prin care l-au lăsat în libertate pe Cristian Cioacă.

Cristian Cioacă a fost condamnat în 2014 la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru că şi-a ucis soția, dată dispărută în 2007.Trupul Elodiei Ghinescu n-a fost găsit nici până acum.

Fostul poliţist nu a recunoscut niciodată că el a ucis-o pe Elodia Ghinesu. Trupul acesteia nu a fost găsit de autorităţi, deşi în acest caz a fost desfăşurată una dintre cele mai ample anchete judiciare din România.

Pe 19 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Iniţial, la instanţa de fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.

Ultimele știri

Tur de forță diplomatic al lui George Simion pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Întâlniri cu ambasadorii marilor puteri

George Simion a dus cazul lui Călin Georgescu la ambasadorii marilor puteri, după prelungirea arestului preventiv al fostului candidat la Președinție.

Daniel Zamfir acuză un dezastru la Ministerul Economiei. Execuția bugetară a fost de doar 23%

Daniel Zamfir spune că a găsit o execuție bugetară de doar 23% la Ministerul Economiei și acuză foști miniștri USR.

Claudiu Năsui laudă colaborarea cu PSD. Ministrul userist de la Chișinău e optimist și despre noul Guvern de la București

Claudiu Năsui, ministru la Chișinău, laudă colaborarea cu PSD și se declară optimist privind relația cu noul Guvern de la București.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine