Cuplurile de același sex vor fi protejate prin lege de autoritățile române. Decizia CEDO e definitivă

Cuplurile de același sex trebuie recunoscute prin lege de autoritățile române, a stabilit CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins contestația formulată de Guvernul României cu privire la decizia luată în luna mai care obliga statul român să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor de același sex. Această hotărâre a CEDO împinge România să accepte decizia și să acționeze în consecință.

Pe 23 mai, CEDO a obligat România să recunoască aceste cupluri prin lege. Cu toate acestea, Guvernul României a contestat decizia în luna august, însă Marea Cameră a CEDO a respins acum cererea de rejudecare a cauzei, transmite B1TV.

Această hotărâre a CEDO face ca decizia anterioară să fie definitivă și executabilă, obligând autoritățile române să ofere o formă de protecție juridică cuplurilor homosexuale, potrivit standardelor CEDO. Aceste standarde nu impun recunoașterea căsătoriilor între cuplurile de același sex, dar măcar impun recunoașterea parteneriatelor civile, a precizat un expert în domeniu pentru sursa citată.

Asociația Accept susține că această decizie a CEDO este definitivă și trebuie implementată fără întârziere. Obligația României de a proteja și recunoaște familiile formate din persoane de același sex a fost reconfirmată, iar Guvernul și Parlamentul României sunt acum obligate să adopte măsuri urgente care să asigure protecția și recunoașterea legală a tuturor familiilor, conform hotărârii CEDO.

Asociația Accept susține că decizia CEDO „este definitivă și trebuie implementată urgent”.

„Obligația României de a proteja și recunoaște familiile formate din persoane de același sex este reconfirmată de Colegiul de judecători ai Marii Camere, care a respins contestația depusă de Guvernul României în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României. Astfel, Hotărârea CEDO pronunțată în luna mai a acestui an rămâne definitivă, la fel ca obligația pozitivă a Guvernului și Parlamentul României de a adopta măsuri urgente care să asigure protecția și recunoașterea legală a tuturor familiilor.

Nu mai există căi de atac prin care statul să se sustragă de la obligațiile pe care le are față de proprii cetățeni. Este momentul ca România să facă pasul firesc, pentru care majoritatea populației se declară pregătită” a transmis asociația.

Ultimele știri

Rogobete vrea poze cu mâncarea din spitale. Managerii, provocați să mănânce meniul pacienților

Alexandru Rogobete vrea poze cu mesele din spitale și îi provoacă pe manageri să mănânce meniul pacienților.

Ciolacu dezminte blana de 15.000 de euro a Sorinei Docuz. Spune că piesa a costat doar 500 de euro, din Marele Bazar din Istanbul

Marcel Ciolacu dezminte suma de 15.000 de euro vehiculată pentru blana iubitei sale și spune că a costat doar 500 de euro.

Grindeanu vrea reforma administrației și salvarea TAROM. Propune comasarea agențiilor cu atribuții suprapuse

Sorin Grindeanu cere un plan de salvare pentru TAROM și propune comasarea agențiilor de stat cu atribuții suprapuse.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine