barna 1

Dan Barna atrage atenția populației. După numărul crescut de infectări din ultimele zile, președintele USR se prezintă îngrijorat.

„Costul pandemiei este deja foarte mare. El se calculează inclusiv în locuri de muncă și oportunități pierdute. Dacă nu vrem ca acest cost să devină și mai mare, până la nivelul la care va fi imposibil de recuperat, trebuie să avem grijă de noi. De aceea, dincolo de orice măsură pe care o pot lua autoritățile, responsabilitatea personală are o importanță crucială zilele acestea.”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Barna face apel la angajatori. Acesta îi îndrumă să fie atenți ca angajații să respecte normele prevenție a răspândirii virusului. „Dacă conduceți o afacere, asigurați-vă că angajații dumneavoastră au la dispoziție materiale de protecție și le folosesc. Dacă sunteți obligat de circumstanțe să interacționați cu mulți oameni, nu faceți excepții de la regula purtării măștii pentru nimeni. O persoană care nu respectă regulile nu se pune doar pe sine în pericol, ci și pe toți cei din jur. Fermitatea în aplicarea măsurilor de protecție trebuie să vină din partea fiecăruia dintre noi. Da, știu că sunt printre noi și sceptici și oameni care nu cred în pericol. Singurul fel în care pot fi cu adevărat convinși că nu e de glumă este prin a nu accepta excepții. Niciuna.”, continuă el.

Liderul USR atrage atenția populației și spune că lumea trebuie să respecte regulile impuse și să poarte mască. „Nu, nu va primi nimeni un premiu pentru respectarea regulilor. Dar riscul de a vedea membri de familie, prieteni, membri ai comunității pierzând lupta cu boala scade semnificativ. Și asta e suficient pentru orice inconvenient minor reieșit din purtarea măștii sau dintr-o discuție în contradictoriu cu cei care refuză să o facă.”, încheie acesta.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *