Dan Barna

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat că întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis a fost „mai degrabă formală”, în care nu s-au prezentat soluţii sau scenarii.

„Nu s-a prezentat vreo soluţie, nu s-au analizat scenarii. A fost o întâlnire mai degrabă formală”, a arătat Dan Barna, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Liderul USR PLUS Barna s-a declarat dezamăgit, spunând că a fost o întâlnire formală, „benignă”, în care a trecut în revistă istoricul crizei politice și a exprimat poziția formațiunii politice pe care o reprezintă, conform căreia ieșirea din criză se poate realiza foarte rapid, printr-un nou premier propus de președinte sau PNL.

Dan Barna: „Nu s-a prezentat vreo soluție”

„Cam aici s-a terminat partea de conținut a dialogului pe care l-am avut cu președintele. Nu s-a prezentat vreo soluție, nu s-au analizat scenarii”, a afirmat Barna.

Dan Barna a adăugat că, între timp, asistă în Parlament la „un abuz asupra democrației fără precedent în istoria României”: „faptul că noua majoritate Cîțu – Ciolacu blochează dreptul la moțiunea de cenzură a unor parlamentari – un lucru despre care Curtea Constituțională a spus în repetate rânduri că este un drept definit explicit, constituțional, care este încălcat în aceste zile – arată că într-adevăr avem în momentul de față o majoritate Cîțu-Ciolacu care ucide prin fiecare neprezentare la ședința Biroului Permanent statului de drept din România”.

„PSD poate să voteze în favoarea lui Florin Cîțu”

Florin Cîțu trebuie să plece, spune Dan Barna, iar moțiunea de cenzură trebuie să ajungă la vot. Acolo „PSD poate să voteze în favoarea lui Florin Cîțu”.

„Lăsați moțiunea de cenzură să se întâmple, încetați să transformați România într-un stat bananier în care majoritatea abuzează”, a adăugat liderul USR PLUS Dan Barna.

„Vreau să fiu foarte clar și neechivoc, demisiile au fost anunțate și depuse la cabinetul premierului în deplină asumare și în deplină responsabilitate: acest cabinet Florin Cîțu a expirat. Rolul de premier al lui Florin Cîțu a expirat dintr-un motiv foarte simplu – nu are competența necesară să conducă acestă coaliție. Nu ne jucăm cu demisiile, nu suntem un partid care face bambilici cu demisii depuse și retrase”, a declarat Dan Barna.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *