Rotativa guvernamentală trebuie amânată până în iunie, crede ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Logica lui Marcel Boloș nu e e politică, ci pragmatică: e mai bine pentru România dacă guvernul depune înainte să fie demis cererera de plată cu numărul trei din PNRR.
Marcel Boloș (PNL), ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că, în opinia sa, rotativa guvernamentală ar trebui să fie amânată până în iunie, după depunerea cererii de plată numărul 3 din PNRR. Motivul invocat e că schimbarea titularului de la MIPE, prevăzută în protocolul coaliției să se întâmple la rocadă, ar putea să „influențeze cursul firesc al cererii de plată”, arată B1TV, citând Digi24.
Marcel Boloș a declarat, că i-ar plăcea să conducă în continuare acest minister, dar nu depinde de voința sa.
„Schimbarea ministrului poate să influențeze cursul firesc al cererii de plată, dar asta nu e un motiv pentru care nu s-ar produce rotativa”, a continuat el.
Întrebat dacă ar fi bine să se amâne rotativa guvernamentală pentru la depunerea cererii de plată numărul 3 din PNRR, Boloș a răspuns: „E de dorit să închidem această activitate, pentru România vorbesc, din punct de vedere al interesului pe care îl are România ca țară și cred că prima dată ar fi bine să se finalizeze cererea de plată și după aceea să se producă rotativa. Nu este decizia mea. Dacă terminăm la început de iunie și avem toate documentele, noi am încercat să depunem cererile când am considerat că avem toate documentele solicitate de Comisie. Luna iunie poate însemna depunerea cererii și după se poate întâmpla rotativa, dar este decizia Coaliției”.
Boloș, despre implementarea reformelor prevăzute în PNRR
Ministrul s-a arătat acum sceptic cu privire la șansele lor de a convinge Bruxelles-ul să modifice PNRR-ul României. Politicienii români tot vehiculează acest lucru de luni bune mai ales în privința japoanelor din PNRR ce țin de reforma pensiilor și reforma pensiilor speciale. Boloș afirmă acum, însă, că flexibilitatea Comisiei Europene „tinde spre zero”, o aluzie că PNRR nu va putea fi modificat.
„Decizia de a face și a pune în implentare un jalon vs. decizia de a pierde banii este o decizie a guvernului și a coaliției și cred că coaliția a dat dovadă de înțelepciune pentru România. Acum, văzând că flexibilitatea Comisiei tinde spre zero, atunci prefer să spun: acestea sunt condițiile pe care România trebuie să le îndeplinească. Am fost optimist în privința condițiilor de modificare a PNRR, dar văzând rigiditatea Comisiei, nu pot să vând gogoși pentru ca mai apoi să ajungem cu PNRR în haos”, a mai spus Marcel Boloș.
Miercuri, aproape în tandem cu Marcel Ciolacu, președintele PSD, Marcel Boloș a dat de înțeles că mai degrabă reforma pensiilor speciale n-ar trebui făcută deoarece asta ar determina numeroși angajați din justiție, externe, apărare și ordine publică să iasă la pensie, depopulând practic aceste sisteme. Numai că abandonarea acestei reforme ar însemna ca românii să piardă banii europeni aferenți tranșei a treia din PNRR.
Boloș afirmase că dacă se ia decizia „radicală” de reformare a sistemului de pensii speciale, „atunci trebuie, în egală măsură, asumat şi consecinţa migrării forţei de muncă sau a destabilizări acestor mari servicii publice de care România are nevoie”.
Iar Ciolacu a declarat: „Dacă în acest moment noi luăm ad literam ce ne-am asumat în PNRR, depopulăm Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Justiția, toate serviciile din România”.