Decizia SUA care poate provoca cel de-al Treilea Război Mondial. Parlamentarul Maria Butina: „Acești tipi, administrația lui Biden, încearcă să escaladeze situația la maximum”

Parlamentarul rus Maria Butina a avertizat că decizia administrației președintelui Joe Biden de a permite Ucrainei să folosească rachete cu rază lungă de acțiune pentru a efectua lovituri adânc în teritoriul Rusiei ar putea escalada conflictul până la declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial.

„Acești tipi, administrația lui Biden, încearcă să escaladeze situația la maximum cât timp sunt încă în funcție”, a afirmat Butina pentru Reuters. Ea și-a exprimat speranța că fostul președinte Donald Trump ar putea schimba această decizie, considerând că o astfel de măsură nu ar fi în interesul nimănui.

Informațiile, citate de Reuters, The New York Times și preluate de B1TV indică faptul că administrația americană a luat această decizie, dar Kremlinul nu a oferit încă o reacție oficială. Vladimir Putin, președintele Rusiei, avertizase anterior că astfel de acțiuni din partea Occidentului ar echivala cu o „implicare directă” a Statelor Unite și a NATO în conflictul din Ucraina.

La sfârșitul lunii octombrie, Putin menționase că Ministerul Apărării din Rusia evaluează opțiuni pentru a răspunde în cazul în care Ucraina ar lovi în interiorul Rusiei cu ajutorul armamentului occidental. Butina, cunoscută pentru perioada petrecută în detenție în SUA pentru activitate de agent rus sub acoperire, a adăugat că există persoane în SUA care „nu au nimic de pierdut” și care ar putea ignora consecințele unei astfel de escaladări.

Ultimele știri

Ce ajutoare vor primi pensionarii în decembrie. Ministrul Muncii vrea ca numărul celor care le primesc pe card să crească

Florin Manole a anunțat sumele pentru pensionari în decembrie și vrea ca mai mulți seniori să primească banii pe card, nu prin Poștă.

Val de revoltați în PNL! Tabăra anti-Bolojan se mărește

Alin Tișe anunță că îl va contracandida pe Ilie Bolojan la șefia PNL, pe fondul unei nemulțumiri uriașe în rândul primarilor liberali.

Rogobete a sunat la spitale pretinzând că vrea o programare pentru bunica sa. Ce a descoperit și ce controale a declanșat

Ministrul Sănătății a sunat incognito la spitale pentru o programare și a descoperit probleme grave. A dispus controale extinse de joi.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine