Marine Le Pen s-a adresat susținătorilor săi la puțin timp publicarea primelor estimări ale alegerilor prezidențiale. În aplauzele susținătorilor săi, candidata de extremă dreaptă și-a recunoscut înfrângerea la urne, dar a declarat că rezultatul reprezintă încă o victorie pentru partidul ei.

Marine Le Pen a urcat pe podium pentru a-şi ţine discursul de înfrângere la Paris. „Am fi putut vedea un mare vânt de libertate să bată peste această ţară, dar alegătorii francezi au decis altfel”, a transmis Marine Le Pen, potrivit BFMTV.

„După două săptămâni de metode nedrepte, brutale și violente îndreptate împotriva noastră, ideile pe care le reprezentăm au atins noi culmi”, a declarat Marine Le Pen după aflarea rezultatelor.

Aceasta a mai precizat că adversarii i-au considerat partidul mort „de o mie de ori şi de o mie de ori s-au înşelat”.

„Milioane de compatrioți au ales tabăra națională și schimbarea. Prin urmare, adresez cele mai profunde mulțumiri tuturor celor care au avut încredere în mine în primul tur și tuturor celor care, cu milioanele, ni s-au alăturat în al doilea tur”, a adăugat candidata extremei drepte franceze, Le Pen.

„Nu am niciun resentiment azi. Am fost îngropați de o mie de ori și de o mie de ori istoria a dovedit că cei care au prezis sau au sperat în dispariția noastră s-au înșelat”, a mai spus Le Pen. „Simt o formă de speranță. Acest rezultat este, atât pentru liderii noștri francezi, cât și pentru liderii europeni, mărturia unei mari neîncrederi a poporului francez față de ei, pe care nu o pot ignora”, a spus candidata extremei-drepte. „Îmi voi continua angajamentul față de Franța și față de francezi”, a promis duminică .

De asemenea, Marine Le Pen, aflată la a treia încercare ratată de a ajunge la Palatul Elysee, a spus că „nu va abandona niciodată” francezii și a cerut alegătorilor să voteze pentru partidul ei la alegerile legislative din iunie.

Le Pen se angajează să conducă următoarea bătălie electorală a partidului său, alegerile legislative din iunie, afirmând că alegătorii francezi au arătat că doresc o altă forţă care să contrabalanseze puterea lui Macron în calitate de preşedinte.

„Trăiască Republica şi trăiască Franţa”, a conchis ea, înainte de a-i conduce pe susţinători într-o interpretare a imnului naţional,  „La Marseillaise”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *