Rusia adâncește prăpastia antisemitismului cu acuzații halucinante. Susține că Israelul sprijină neonaziștii din Ucraina

Declarațiile scandaloase ale oficialilor ruși cu privire la evrei continuă pe fondul războiului din Ucraina. Ministerul rus de externe a a acuzat marți Israelul că îi sprijină pe „neonaziștii” din Ucraina. Cu o zi înainte, Serghei Lavrov spusese că Adolf Hitler avea origini evreiești, în condițiile în care Rusia susține că „denazifică” o țară condusă de un președinte evreu, Volodimir Zelenski.

Israelul l-a criticat luni pe Lavrov, spunând că afirmația sa, făcută atunci când vorbea despre președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care este evreu, este o minciună „de neiertat” care jignește victimele Holocaustului nazist.

Liderii mai multor națiuni occidentale au denunțat comentariile lui Lavrov, iar Zelenski a acuzat Rusia că „a uitat lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial.”

Ministerul rus de externe a precizat într-o declarație că comentariile ministrului israelian de externe Yair Lapid au fost „antiistorice” și „arată în mare măsură de ce actualul guvern israelian susține regimul neo-nazist de la Kiev”, relatează Digi24.

Moscova a reiterat punctul de vedere al lui Lavrov conform căruia originile evreiești ale lui Zelenski nu împiedică Ucraina să fie condusă de neonazişti.

Antisemitismul în viața de zi cu zi și în politică nu este oprit și, dimpotrivă, este alimentat (în Ucraina)”, se arată în comunicat.

În timpul interviului pentru postul italian Rete 4, Lavrov a fost întrebat cum poate Rusia să susțină că trebuie să „denazifice” Ucraina când președintele țării, Volodimir Zelenski, este evreu.

Și ce dacă Zelenski este evreu. Acest fapt nu anulează elementele naziste din Ucraina. Cred că și Hitler avea sânge evreiesc”, a spus Lavrov.

De multă vreme auzim poporul evreu înțelept spunând că cei mai mari antisemiți sunt evreii înșiși”, a adăugat el.

Este o declarație de neiertat, scandaloasă, o greșeală istorică teribilă și ne așteptăm la scuze”, a declarat ministerul israelian de Externe Yair Lapid pentru site-ul de știri YNet, potrivit Reuters.

Israelul și-a exprimat sprijinul pentru Ucraina în urma invaziei ruse din februarie. Lapid a acuzat luna trecută Rusia de crime de război în Ucraina.

Ultimele știri

Claudiu Manda îi arată pisica lui Bolojan. România în recesiune tehnică, „experimentul s-a terminat”

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, îl avertizează pe...

Cu România intrată în recesiune tehnică, Nazare vorbește de o creștere economică „mică”. Care e „adevăratul” risc

România a intrat oficial în recesiune tehnică, dar ministrul...

Economistul Adrian Negrescu: „Evoluția economică a României, în momentul de față, urmează tiparul unor dinți de fierăstrău”

România a intrat oficial în recesiune tehnică, conform specialistului...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine