Departamentul de Stat al SUA a publicat pe 30 septembrie 2026 un raport privind climatul investițional din România, în care semnalează impredictibilitate fiscală, legislație schimbată frecvent și o administrație publică cu capacitate redusă. Documentul recunoaște totodată atractivitatea structurală a României, dar descrie climatul investițional drept „mixt” și recomandă investitorilor verificări aprofundate.
Raportul, intitulat „2026 Romania Investment Climate Statement”, adună probleme acumulate sub mai multe guverne. Documentul este publicat însă în perioada în care Executivul condus de Ilie Bolojan aplică măsuri de consolidare fiscală, iar Departamentul de Stat notează explicit că acestea, combinate cu schimbarea priorităților politice, alimentează un climat de afaceri mai puțin predictibil.
Potrivit raportului, România rămâne o destinație atractivă pentru investitorii străini datorită poziției strategice, apartenenței la UE și NATO, forței de muncă, costurilor competitive și resurselor naturale. Climatul investițional este însă caracterizat drept unul „mixt”, pe fondul încetinirii puternice a economiei și al persistenței dezechilibrelor macroeconomice.
Economia a crescut cu mai puțin de 1% atât în 2024, cât și în 2025, după un avans de 2,5% în 2023. Inflația a urcat de la 5,6% în 2024 la 7,3% în 2025, peste intervalul urmărit de Banca Națională.
„Schimbarea priorităților coaliției, precum și măsurile de consolidare fiscală contribuie la un climat de afaceri mai puțin predictibil, iar corupția rămâne o provocare continuă, în ciuda progreselor semnificative”, se arată în raport.
Documentul arată că România continuă să se apropie de nivelurile europene în materie de venituri și productivitate, dar atrage atenția asupra vulnerabilităților macroeconomice, în special cele două deficite majore – bugetar și de cont curent. „Climatul investițional din România rămâne mixt, iar potențialii investitori ar trebui să efectueze verificări aprofundate atunci când analizează orice investiție. Deși România converge către nivelurile UE în ceea ce privește veniturile și productivitatea, vulnerabilitățile macroeconomice persistă, în special deficitele gemene, bugetar și de cont curent”, arată Departamentul de Stat. Documentul nu contestă nevoia de corectare a dezechilibrelor fiscale, dar avertizează asupra efectelor pe care consolidarea fiscală și schimbarea regulilor le pot avea asupra predictibilității pentru companii.
Legislație schimbată fără consultare reală
Una dintre temele recurente ale raportului privește modul în care autoritățile adoptă legislația economică și fiscală. Deși legea impune consultarea părților interesate și evaluări de impact înainte de adoptarea actelor normative, aceste obligații nu sunt respectate constant, potrivit Departamentului de Stat.
„Consultările cu părțile interesate și evaluările de impact sunt obligatorii înainte de adoptarea legislației. Totuși, aceste cerințe au fost respectate în mod neuniform, iar entitățile publice, în general, nu efectuează evaluări de impact”, se arată în document.
Legislația românească prevede o perioadă de 30 de zile pentru observații asupra reglementărilor cu impact asupra mediului de afaceri, însă raportul constată că regulile sunt frecvent ocolite. „Termenele prevăzute de lege pentru consultarea publică nu sunt însoțite de penalități sau sancțiuni aplicabile și, prin urmare, autoritățile publice ocolesc în mod regulat prevederile acesteia. Consultările publice și evaluările de impact rămân limitate, iar modificările legislative sunt adoptate în grabă, prin proceduri extraordinare”, constată raportul.
Departamentul de Stat citează și un raport al Comisiei Europene din 2025, potrivit căruia schimbările frecvente ale mediului fiscal și de reglementare pot frâna investițiile. Documentul american mai notează că proiectele aflate pe agenda ședințelor de Guvern nu sunt întotdeauna publicate integral și în avans, chiar dacă agenda include, de regulă, legături către proiectele de acte normative.
Lipsa predictibilității legislative este considerată una dintre principalele probleme ale țării. „Implementarea acestor legi și reglementări rămâne frecvent în urmă sau este inconsistentă, iar lipsa predictibilității legislative subminează atractivitatea României ca destinație pentru investiții”, arată raportul. În privința fiscalității, formularea este și mai directă: „Legislația fiscală este revizuită frecvent, adesea fără o evaluare bazată pe dovezi sau pe date a impactului pe care modificările îl pot avea asupra companiilor și economiei.”
Percepția mediului de afaceri confirmă aceste constatări. Potrivit Eurobarometrului din ianuarie-februarie 2025, citat de Departamentul de Stat, 96% dintre oamenii de afaceri români considerau nivelul taxelor o problemă pentru desfășurarea afacerilor, iar 91% indicau legislația și politicile schimbate rapid. Alte 84% dintre respondenți au indicat complexitatea procedurilor administrative, iar 72% corupția.
Fonduri europene blocate de birocrație
Raportul acordă atenție deosebită fondurilor europene, considerate esențiale pentru perspectivele economice ale României. Departamentul de Stat estimează că țara este eligibilă pentru până la 77 de miliarde de euro până în 2030, dintre care 28,5 miliarde de euro prin instrumentul Next Generation EU și PNRR.
Implementarea rămâne însă problematică. „Finalizarea PNRR rămâne dificilă din cauza capacității administrative limitate, constrângerilor birocratice și implementării lente”, se arată în raport. Problema a fost recunoscută inclusiv de Guvernul Bolojan: în mai 2026, premierul a convocat o videoconferință cu prefecții pe tema a aproximativ 5.300 de proiecte PNRR derulate de autoritățile locale, cerându-le să urgenteze implementarea pentru ca România să nu piardă fondurile alocate.
Probleme similare apar și la programele europene pentru companii, unde procesul de aplicare, selecție și negociere poate fi îndelungat, iar firmele trebuie adesea să suporte inițial cheltuielile. „Rambursarea cheltuielilor eligibile, care trebuie finanțate în avans de investitor, este adesea foarte lentă”, precizează raportul. Documentul mai arată că absorbția și implementarea fondurilor europene sunt împiedicate de „subdimensionarea instituțiilor publice, lipsa de capacitate, procedurile greoaie și dificultatea solicitanților de a obține finanțare privată”.
Investitorii care lucrează direct cu autoritățile statului se confruntă cu dificultăți suplimentare, avertizează Departamentul de Stat. „Investițiile care implică autoritățile publice pot fi mai complicate decât investițiile sau societățile mixte cu companii private românești. Tranzacțiile mari care implică Guvernul, în special parteneriatele public-private, pot fi blocate de interese politice și economice sau întârziate de lipsa de coordonare între ministere”, se arată în document. Raportul mai menționează plângeri legate de timpul excesiv necesar pentru obținerea certificatelor și autorizațiilor urbanistice, a aprobărilor de mediu, a titlurilor de proprietate, a licențelor sau a racordării la utilități.
Energia, sector vulnerabil la schimbări legislative
Energia este indicată atât ca unul dintre sectoarele cu potențial major pentru investițiile americane, cât și ca unul dintre domeniile cele mai expuse intervențiilor legislative și fiscale. „Sectorul energetic este deosebit de vulnerabil la schimbări frecvente și neanticipate ale legislației, inclusiv în ceea ce privește taxele, care pot modifica în mod imprevizibil cadrul de funcționare”, se arată în raport.
Documentul enumeră taxarea profiturilor excepționale, plafonarea prețurilor și reglementarea pieței gazelor printre măsurile cu impact asupra sectorului și atrage atenția asupra modului în care acestea au fost adoptate. „Atât Parlamentul, cât și Guvernul au adoptat cea mai mare parte a acestei legislații cu puțină consultare publică sau fără evaluări ale impactului de reglementare”, constată Departamentul de Stat.
Raportul semnalează și probleme în funcționarea schemelor de ajutor de stat. Deși numeroase companii străine, inclusiv americane, au beneficiat cu succes de ajutoare acordate de România, documentul atrage atenția că „Guvernul continuă să înregistreze întârzieri în rambursarea unor facilități fiscale sau rebate-uri promise unor companii străine”. Companiile sunt avertizate că disponibilitatea fondurilor din bugetul de stat și respectarea cerințelor de reglementare pot influența efectuarea plăților.
Companii de stat, piața muncii și corupția
Un capitol critic vizează întreprinderile publice. România are, potrivit oficialilor citați în raport, peste 1.500 de companii de stat, multe acumulând pierderi istorice de aproximativ 14 miliarde de lei. Departamentul de Stat consideră că implementarea Codului de guvernanță corporativă rămâne „incompletă și neuniformă”, deși înființarea AMEPIP și modificările legislative au urmărit profesionalizarea conducerii companiilor. „Numirile discreționare în consiliile de administrație și numirea unor consilii interimare au limitat eficiența și eficacitatea întreprinderilor de stat”, notează raportul, care mai observă că „guverne succesive au distribuit dividendele companiilor de stat profitabile pentru a crește veniturile bugetului de stat”.
Piața muncii primește, la rândul ei, o critică directă. România dispune încă de forță de muncă relativ bine calificată și cu salarii competitive, dar deficitul de specialiști s-a accentuat în IT și sănătate, pe fondul emigrării și al problemelor din educație. Raportul notează că aproximativ 2,4 milioane de români lucrează în alte state UE, iar povara fiscală asupra costului muncii este de aproximativ 42,8%, față de o medie europeană de 38,6%. „Guvernului îi lipsește o strategie cuprinzătoare pentru remedierea deficitului de forță de muncă, în pofida măsurilor luate în ultimii ani pentru atragerea și păstrarea talentelor”, conchide Departamentul de Stat.
Corupția rămâne subiectul unui capitol distinct. Deși Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost închis după ce Comisia Europeană a constatat progrese suficiente în combaterea corupției la nivel înalt și în reforma justiției, evaluarea americană subliniază că dificultățile persistă. „România a făcut progrese semnificative în combaterea corupției, însă aceasta rămâne o provocare continuă”, se arată în raport. Departamentul de Stat notează că România are legislație și instituții dedicate, dar aplicarea efectivă a cadrului rămâne problematică.
Potrivit Eurobarometrului din ianuarie-februarie 2025, citat în raport, 90% dintre oamenii de afaceri români consideră corupția un fenomen răspândit în țară, față de o medie europeană de 63%. De asemenea, 62% dintre cei chestionați cred că funcționarii publici își favorizează rudele sau prietenii. „Investitorii americani s-au plâns atât de corupția din sectorul public, cât și de cea din mediul de afaceri din România, menționând cel mai frecvent serviciul vamal, oficialii municipali și autoritățile financiare locale”, arată Departamentul de Stat. Potrivit acelorași date, 72% dintre respondenți au indicat corupția drept o problemă pentru desfășurarea afacerilor, după nivelul taxelor, schimbările frecvente de legislație și complexitatea procedurilor administrative.
Raportul citează și evaluarea economică OECD din 2026, potrivit căreia percepția corupției și accesul limitat la oportunități de participare la licitații rămân larg răspândite. Departamentul de Stat precizează că România îndeplinește standardele de reglementare OECD în domeniul anticorupției și dispune de cadre strategice bine dezvoltate, inclusiv Strategia Națională Anticorupție, dar problema apare la nivelul aplicării. „Cadrul anticorupție al României îndeplinește standardele de reglementare ale OECD și înregistrează rezultate bune în ceea ce privește cadrele strategice, însă, în practică, implementarea și aplicarea rămân dificile”, se arată în document. Noua Strategie Națională Anticorupție pentru perioada 2026-2029 se află, potrivit raportului, în proces de elaborare sub coordonarea Ministerului Justiției.
Corupția este legată și de achizițiile publice, unde mecanismele de prevenire a conflictelor de interese continuă să joace un rol important. Sistemul PREVENT, administrat de Agenția Națională de Integritate, a analizat în 2025 un număr de 16.098 de proceduri de achiziții publice. În urma verificărilor, ANI a emis 15 avertismente de integritate privind posibile conflicte de interese, aferente unor proceduri în valoare totală de 242 de milioane de lei. Departamentul de Stat consemnează totodată că o decizie a Curții Constituționale din mai 2025 a limitat semnificativ atribuțiile ANI.
În pofida tuturor criticilor, raportul nu prezintă România drept o destinație ostilă investițiilor. Regimul investițional este descris drept în mare parte deschis, investitorii străini beneficiază de tratament egal, își pot repatria integral profiturile după plata taxelor, iar sistemul bancar este considerat stabil și profitabil. România este văzută ca având oportunități importante în IT, industria auto, energie, apărare, producție, industria alimentară, sănătate și servicii financiare.
Mesajul general transmis investitorilor rămâne, totuși, unul de prudență: avantajele structurale ale României sunt contrabalansate de deficitele macroeconomice, de modificările frecvente ale regulilor, de birocrație și de capacitatea administrativă redusă. Departamentul de Stat recomandă explicit potențialilor investitori să efectueze verificări aprofundate înainte de a investi în România, afirmând că lipsa predictibilității legislative și de reglementare continuă să afecteze negativ climatul investițional.
