Dumitru – Silvestru Şoşoacă, soţul senatoarei Diana Şoşoacă, a fost pus sub învinuire de procurorii de la Parchetul de pe lângă judecătoria Sectorului 1 pentru ultraj.

Dosarul are legătură cu un scandal izbucnit înaintea unui interviu pe care senatoarea ar fi urmat să-l acorde jurnaliştilor de la postul italian Rai Uno.

„La data de 10.12.2021, în jurul orei 16.00, prin intermediul unui apel la serviciul de urgenţă 112, s-a solicitat intervenţia organelor de poliţie la un imobil de pe raza Sectorului 1 Bucureşti. În momentul în care organele de poliţie au ajuns la imobil, inculpatul a agresat unul dintre agenţii de poliţie, respectiv l-a împins, izbindu-l de perete, i-a pus o mână în gât, după care l-a tras de uniforma de poliţie, cauzându-i suferinţe fizice”, a informat Poliţia Capitalei.

Dosarul a fost deschis după ce, vineri seara, Silvestru Şoşoacă a fost implicat într-un scandal, la cabinetul de avocatură al soţiei sale, alături de jurnaliştii postului italian de televiziune Rai Uno.

După ce reporterii televiziunii italiene au filmat cabinetul de avocatură al senatoarei, soţul acesteia l-ar fi agresat pe unul din poliţiştii veniţi la fata locului, pe fondul unor discuţii în contradictoriu.

”În data de 10 decembrie 2021, prin apel 112, o persoană a reclamat că la sediul cabinetului său de avocatură s-a prezentat o echipă a unei televiziuni străine, iar pe fondul întrebărilor adresate, cu privire la realizarea interviului, s-a declanşat un conflict. La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti din cadrul Secţiei 4. În cauză au fost întocmite două dosare penale, unul pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, iar cel de al doilea urmează a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii situației de fapt”, a transmis Poliția Capitalei.

Diana Şoşoacă a contestat comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei, anunţând că va da în judecată Poliţia Română. „

E inacceptabil, o comandă politică evident, pentru care Poliţia Română va fi dată în judecată, iar domnul Bode va trebui să răspundă!”, a spus parlamentarul, într-o intervenţie pe Facebook.

În sesizările adresate Parchetului General, soţii Diana şi Silvestru Şoşoacă acuză violarea vieţii private şi violarea sediului profesional de către jurnalişti, în timp ce reporterii postului Rai Uno invocă lipsirea de libertate, loviri şi alte violenţe.

În timpul audierii soţului Dianei Şoşoacă, mai mulţi susţinători ai senatoarei s-au strâns în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, agresând verbal atât forţele de ordine, cât şi jurnaliştii prezenţi la faţa locului.

„Ori îi termină şefii lor, ori îi terminăm noi până atunci!”, au ameninţat suporterii Dianei Şoşoacă, cu referire la forţele de ordine pe care le-au supus în permanenţă unui tir provocator de insulte

„Sunt abuzuri, suntem victimele unor abuzuri, trăim într-un stat poliţienesc. Poliţia l-a imobilizat pe bărbatul meu şi l-a dat cu capul de uşă, ca să nu îşi protejeze soţia. Sotul meu si-a pierdut cunoştinţa. Habar nu au ce o să li se întâmple lor. Nu e prima data, s-a mai intamplat anul trecut”, a declarat în timpul unui live din faţa Parchetului Diana Şoşoacă, adăugând „totul este o comanda politică.

Soţul meu nu a lovit pe nimeni, cum era să o facă de vreme ce isi pierduse cunoştinţa?”, a spus Diana Şoşoacă, la parchet, în timp ce îşi aştepta soţul.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *