Elena Udrea judecată în dosarul campaniei electorale a lui Băsescu
Elena Udrea judecată în dosarul campaniei electorale a lui Băsescu

Elena Udrea este judecată în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009 și s-a prezentat marți la un nou termen, la Curtea de Apel București. Udrea a spus că în plângerea depusă încă de acum 3 ani îi acuză pe procurori că l-au influențat și obligat pe un martor denunțător să depună mărturie împotriva ei, iar dacă va fi admisă plângerea, atunci întreg dosarul va fi desființat.

„Sunt martori care au fost membri de partid, au fost parlamentari la vremea aceea și chiar în conducerea partidului (PDL- N.R.). (…).Este foarte important ca această plângere să aibă o soluție, pentru că dacă lucrurile sesizate se adeveresc, atunci cea mai importantă probă a acuzării și a procurorilor în acest dosar pică” a afirmat Elena Udrea la Realitatea Plus, citată de publicația Știri pe Surse.

Fostul ministru a precizat că plângerea ei se află la Secţia pentru investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) însă secția este sufocată de numărul mare de reclamații, așa încât nu știe când va primi răspuns.

Ioana Băsescu și jurnalistul Dan Andronic, judecați lângă Udrea

Magistrații Curții de Apel Bucureşti judecă dosarul referitor la finanţarea campaniei electorale prezidenţiale din 2009, în care mai sunt vizaţi Ioana Băsescu şi Dan Andronic.

În mai 2017, procurorii DNA i-au trimis în judecată la instanţa supremă pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, pe care o acuză de instigare la luare de mită şi spălare a banilor, pe fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Victor Tarhon, pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi pe Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare. De asemenea, DNA a dispus trimiterea în judecată a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Elena Udrea era „liantul” banilor, susțin procurorii

Procurorii menţionează în rechizitoriu că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *