Episcopul de Giurgiu îndeamnă oamenii să nu se vaccineze, pentru că serurile sunt „expirate”, iar incendiile din spitale sunt „o făcătură” pentru promovarea spitalelor private. Preasfințitul Ambrozie a mers pe aceeași cale deschisă de Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Episcopul de Giurgiu a vorbit despre vaccinuri la finalul slujbei de Sfânta Parascheva, îndemându-i pe oameni să nu se imunizeze, și a spus că incendiile din spitale sunt „o făcătură” pentru promovarea spitalelor private.

Nu vă smintiţi de ceea ce vedeţi la TV, nu vă speriaţi nici de COVID, nu vă grăbiţi să vă vaccinaţi, lăsaţi-i pe ei să se vaccineze întâi, întâi toţi parlamentarii şi toţi senatorii şi deputaţii şi la urmă, de o mai rămâne vreun vaccin din astea 120 de milioane cumpărate de Cîţu, abia atunci să vă vaccinaţi, că sunt expirate şi încearcă să le vândă în străinătate”, a a transmis Preasfințitul Ambrozie, potrivit B1TV.

Îşi bat joc de români! Bată-i Dumnezeu să-i bată de duşmani şi să se ridice copiii ăştia crescuţi în Biserică, să se ridice să fie primari, să devină prefecţi, să ajute țara şi poporul, să construiască şcoli…”, a continuat el. Apoi a susținut că incendiile din spitale sunt „o făcătură”.

Mai mult, acesta răspândește teorii ale conspirației despre tragediile din spitalele românilor:

Vedeţi, dau foc românilor în spitale! Cum se poate? S-a întâmplat la Bucureşti, pe urmă s-a întâmplat la Iaşi, la Constanţa, ard de vii în spitale! Sigur că e o făcătură! Nu se poate ca în mileniul ăsta al 3-lea în care trăim să nu ai detector de fum acolo, să nu ai paznici de noapte! Să ardă oamenii cu branule pe mâini şi legaţi de pat! Atât de mult şi-au bătut joc de țară şi de noi. Vor să promoveze mai mult spitalele private, dar cum se poate duce un om cu pensie mică într-un spital privat? Cum să plătească acolo? Grele vremuri am ajuns să trăim”, a mai adăugat acesta.

IPS Teodosie cere juriștilor să se mobilizeze

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie a îndemnat oamenii să nu accepte vaccinarea obligatorie, pentru că vaccinul „nu-i asumat de nimeni și sunt atâtea urmări negative”.

Din ce în ce mai mulți oameni se sperie că ce vor face, pentru că tot aud la știri că se va interzice celor nevaccinați să se ducă în stânga dreapta la spital, la alimentară, la mall, la școală, mai știu eu pe unde. Nu avem nicio decizie în sensul ăsta până acum”.

Eu cred și trebuie să fac un apel la juriști să se mobilizeze, este o frământare foarte intensă a oamenilor care nu acceptă vaccinul și au dreptul lor de a nu-l accepta, nu trebuie să fie obligatoriu. Mai ales că nu-i asumat de nimeni. Și sunt atâtea urmări negative. Deci acești oameni ar trebui, credincioșii noștri să se adreseze în masă justiției”, a spus ÎPS Teodosie joi, în cadrul unei emisiuni la Radio Dobrogea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *